5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 20.12.2012

Mişcările de management ale anului, interviu cu francezul de la Şefia Ubisoft România şi un alt gigant al fotbalului românesc ar putea intra în insolvenţă în următoarele 48 de ore. Citeşte pe larg revista presei din 20 decembrie
Economica.net - J, 20 dec. 2012, 06:07
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 20.12.2012

Capital: Unul vine, altul pleacă: mișcările de management ale anului. În rândul managerilor de top, 2012 a fost un an dinamic, în care companii din toate domeniile au decis să întoarcă pagina și să-și numească noi structuri de conducere. Măcinat de furturi și acuze de fraude, sistemul bancar a ținut prima pagină. Contrar așteptărilor, a fost anul expaților. Un manager din zece și-a schimbat anul acesta locul de muncă: 7% au ales ceva mai bun, iar 3% au fost concediați, arată un studiu realizat de compania de consultanță Mercer. O fluctuație mare pentru o piață a muncii afectată puternic, în continuare, de criza economică.

ZF – Francezul de la şefia Ubisoft România: Acum 15 ani găseai cu greu un motiv să vii să lucrezi aici. Contribuţia românilor de la biroul local al producătorului francez de jocuri Ubisoft la proiectele lansate la nivel mondial devine tot mai importantă, însă recrutarea specialiştilor e tot mai dificilă, din cauza numelor mari din industrie care absorb absolvenţii de profil, afirmă într-un interviu pentru ZF francezul Sebastien Delen, care a condus în ultimii 15 ani operaţiunile din România ale grupului. „Este dificil să găseşti specialişti având în vedere prezenţa unor nume mari din industrie pe piaţa locală, ca Oracle sau IBM. Când nu am reuşit să recrutăm din România, am apelat la străini. Acum 15 ani era greu pentru un străin să găsească un motiv pentru a veni să lucreze în România, dar acum lucrurile s-au schimbat mult, mai ales după intrarea în Uniunea Europeană”, spune Delen. Directorul Ubisoft România nu a precizat câţi străini lucrează pentru biroul local.

Adevărul – Ziua şi insolvenţa: un alt gigant al fotbalului românesc va intra în colaps financiar în 48 de ore. După Rapid şi Universitatea Cluj, a venit rândul unei alte formaţii din Liga I să ajungă într-o situaţie critică. Anunţul a fost făcut de unul dintre conducătorii echipei, care a şi precizat valoarea datoriilor: zece milioane de euro. Dinamo poate deveni, până la sfârşitul săptămânii, cel de al treilea club din prima ligă, care va demara procedura de insolvenţă.  Cu jucători şi angajaţi neplătiţi de mai multe luni şi cu datorii totale de zece milioane de euro, gruparea din „Ştefan cel Mare“ e măcinată de lupte interne.

Gândul – Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte BEI: România nu mai are nevoie de noi măsuri de austeritate. „Românii şi România au implementat măsuri de austeritate foarte puternice în anii trecuţi. Din punctul meu de vedere, România nu mai are nevoie de noi măsuri de austeritate. România are nevoie de o prioritizare a cheltuielilor”, este de părere vicepreşedintele BEI Mihai Tănăsescu. El a mai declarat că această prioritizare ar aduce în primul rând disciplină financiară, coerenţă şi „un tip de viziune” asupra modului în care trebuie făcute cheltuielile bugetare.

Capital: Cum să îţi asiguri pensia din închirierea unei locuinţe luate pe credit. Achiziţia unei garsoniere pe credit într-unul dintre ansamblurile rezidenţiale din Bucureşti ar putea asigura investitorului o rentă lunară cuprinsă între 230 şi 500 de euro, după 10-15 ani în care îşi stinge datoria din chirii.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay, soluția națională complet digitală și gratuită, prin care clienții eMAG pot achita instant costul......
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre solicitările sale anterioare, dar că în continuare conține prevederi care diminuează veniturile
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre ...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România susţine că proiectul legii salarizării publicat vineri de Ministerul ...
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate atmosferică și averse pentru mai multe regiuni din țară
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate ...
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, ...
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor să fie prelungită pe perioada în care aceasta nu poate fi folosită
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor ...
Toate termenele reglementate pentru derularea procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi se prelungesc cu ...