5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în aceasta dimineaţă – 24.05.2013

Harta şomajului în România, respiro pentru clienţii cu credite în franci elveţieni, şi România, principala victimă a cruciadei UE contra seminţelor tradiţionale. Citeşte pe larg revista presei din 24 mai 2013
Economica.net - vin, 24 mai 2013, 05:09
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în aceasta dimineaţă - 24.05.2013

ZF: Respiro pentru clienţii cu credite în franci: moneda elveţiană a scăzut la minimul ultimilor doi ani. La finalul anului cursul ar putea ajunge la 3,25 lei/franc. Aproape 60.000 de români au credite în franci elveţieni de echivalentul a 2,8 mld. euro, cea mai mare parte credite ipotecare contractate în 2006-2007 când cursul de schimb era de 2-2,2 lei/franc. Aceasta înseamnă că aceşti clienţi plătesc în prezent o rată lunară cu circa 60% mai mare decât la începutul contractului.

Capital: HARTA ŞOMAJULUI ÎN ROMÂNIA: Locul în care 30% din tineri sunt şomeri! Rata şomajului în euroregiunile din România a scăzut anul trecut la 7%, de la 7,4% în 2011, dar nivelul şomajului pe termen lung a ajuns la 45,3%, conform datelor prezentate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Astfel, în Macroregiunea 1, formată din Regiunile Nord-Vest şi Regiunea Centru, rata şomajului a fost de 9,9%, în 2012, în scădere faţă de 7,9% în anul precedent. În Macroregiunea 2, ce reuneşte Regiunile Nord-Est şi Sud-Est, rata şomajului a fost de 6,7% în 2012, în scădere uşoară faţă de 7% în anul precedent.

Agrointel: România este principala victimă a cruciadei UE contra seminţelor tradiţionale. Soiurile tradiţionale ar putea dispărea de pe piaţă, dacă UE interzice vânzarea seminţelor tradiţionale. Certificările sunt prea scumpe pentru gospodăriile ţărăneşti. Daca intenţia UE de a interzice vânzarea de soiuri tradiţionale necertificate se va transpune în practică, România va fi cea mai afectată ţară din Europa, pentru că nu mai puţin de patru milioane de ţărani ar putea să dispară de pe piaţă. Afectaţi vor fi însă şi consumatorii, pentru că nu vor mai găsi la tarabe roşii gustoase şi sănătoase, crescute pe sol natural şi nu forţate cu substanţe chimice cum sunt cele din import.

ZF: La un pas de 200 mil. €. Exporturi record pentru producătorul Arctic. Arctic Găeşti, cel mai mare producător local de electro­casnice, a exportat anul trecut frigidere şi congelatoare Beko realizate la fabrica din judeţul Dâmbovita în valoare de 861,84 mil. lei (193 mil. euro), în creştere cu circa 33 de procente comparativ cu 2011. Toate exporturile Arctic se fac sub brandul Beko, al doilea brand din portofoliu după Arctic, acesta din urmă destinat strict pieţei locale.

Capital: Sistemul naţional antigrindină, greu de pornit. Conceput în anii 1972-1974, dar nefinalizat, reluat în 1999 şi realizat parţial în 2004, sistemul românesc antigrindină şi-a demonstrat eficienţa în ultimii ani, prin cele două centre puse deja în funcţiune, în judeţele Prahova şi Iaşi. Însă, anul acesta, deşi sezonul ploilor torenţiale a început, sistemul încă nu este operaţional, instituţiile abilitate aruncând vina de la una la alta.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...