5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 26.06.2012

Ce asigurări au primit băncile în cazul Hidroelectrica, o treime din cheltuielile statului sunt pentru asistenţă socială şi fermierii fac profit anual net de 7,5 miliarde de euro. Citeşte pe larg revista presei din 26 iunie 2012
Economica.net - mar, 26 iun. 2012, 05:19
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 26.06.2012

ZF: Băncile au primit la întâlnirile cu Ponta şi Georgescu doar „confortul verbal“ că nu li se va întâmpla nimic rău la Hidroelectrica. Administratorul judiciar al Hidroelectrica încearcă să-i liniştească pe bancherii care de o săptămână trăiesc coşmarul celei mai mari insolvenţe din România ale cărei efecte pentru sectorul financiar local au fost asemănate de analişti cu cele provocate de picajul Lehman Brothers. „Avem bani pentru toţi”, spun cei care acum au în mâini destinul celui mai valoros activ al statului român. Pe de altă parte, surse guvernamentale spun că Eximbank ar pregăti un credit destinat Hidroelectrica tocmai pentru plata ratelor şi a dobânzilor, în timp ce Ministerul Economiei spune că societatea este în deficit de cash.

Capital: Fermierii români au un profit anual net de 7,5 miliarde de euro. Încet, dar sigur, agricultura a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri din România, fiind vânată de bancheri, traderi și alte tipuri de finanțatori. Și loc de creștere mai este! Băncile, marii traderi inter­na­ți­onali și, mai nou, instituții financiare nebancare inde­pendente sau cu sprijinul instituțiilor financiare in­ter­naționale, de tipul IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, se întrec în oferte de finanțare a agriculturii.

Adevărul: O treime din cheltuielile statului sunt pentru asistenţă socială. Peste 30% din cheltuielile bugetului general consolidat, respectiv 28,04 miliarde de lei (4,6% din PIB estimat pentru 2012), au fost efectuate în primele cinci luni ale anului pentru asistenţă socială, arată datele privind execuţia bugetară publicate de Ministerul Finanţelor. Pe locul al doilea în topul cheltuielilor statului se regăsesc cele de personal – 16,14 miliarde de lei, urmate de cele cu bunurile şi serviciile – 13,15 miliarde de lei.

EVZ: Top cinci greşeli când te pregăteşti să te retragi la pensie. Planificarea financiară trebuie să devină o prioritate, deoarece mulţi români vor trăi mai mult decât estimează şi vor o bătrâneţe decentă. Pensia de la stat este echivalentă, în prezent, cu doar circa 40% din salariu. Prea puţini români se gândesc din tinereţe la cum vor trăi când vor ieşi la pensie. Chiar dacă ultimii ani de criză ne-au făcut mai grijulii în privinţa banilor puşi deoparte, spectrul pensionării pare pentru unii atât de îndepărtat încât preferă să nu se gândească astăzi la el.

Capital: Statul vrea să supraimpoziteze profiturile din energie. Ministerul Finanţelor Publice analizează instituirea unor impozite excepţionale pe profiturile excepţionale obţinute de unele companii din sectorul energetic, a declarat luni, secretarul de stat în MFP Liviu Voinea. El a explicat că această taxă ar putea fi instituită în contexul liberalizării preţurilor la gaze şi energie electrică. ‘Dacă va fi implementată, acest lucru se va întâmpla din 2013’, a precizat Liviu Voinea.

Te-ar mai putea interesa și
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate de vreme extremă până luni (prognoză ANM)
Fenomene extreme în Bucureşti şi în 13 judeţe din România – Unde va fi Cod galben şi care sunt zonele afectate ...
Vreme extremă în Bucureşti şi în 13 judeţe - Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă până duminică dimineaţa în 13 judeţe şi în Bucureşti,......
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Scandal la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS). Ce a descoperit Curtea de Conturi
Curtea de Conturi a constatat abateri semnificative şi generalizate cu privire la modul în care Agenţia Naţională pentru ...
Un gigant japonez ar putea intra în România. Vrea să cumpere o parte dintr-un mare lanţ de magazine cu afaceri în România
Un gigant japonez ar putea intra în România. Vrea să cumpere o parte dintr-un mare lanţ de magazine cu afaceri în România
Acţiunile gigantului japonez de retail Seven & i Holdings au înregistrat, vineri, o creştere de 3% pe Bursa de la Tokyo, ...
ANAF a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor, prejudiciu estimat la 4,6 milioane de lei. Infractorul își etala opulența în social media
ANAF a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor, prejudiciu estimat la 4,6 milioane de lei. ...
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) ...