5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 29.06.2012

Efectul imediat al tăierii liniilor de finanţare de către băncile străine, unde faci plinul ieftin în vacanţă în Europa, estimarea optimistă: încă 10 ani de criză, dar si cine te despăgubeşte pentru plăţile online cu probleme. Citeste integral revista presei interne din 29 iunie. 
Economica.net - vin, 29 iun. 2012, 05:36
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 29.06.2012

ZF: Efectul imediat al tăierii liniilor de finanţare de către băncile străine. Creditele pentru populaţie şi firme s-ar putea scumpi din cauza retragerii liniilor de finanţare de către băncile străine şi a opririi ciclului de reducere a dobânzii-cheie la lei. Procesul de reducere a expunerii băncilor-mamă din zona euro pe piaţa locală a devenit tot mai vizibil în ultima perioadă, devenind un motiv serios de îngrijorare pentru banca centrală, şi ar putea conduce în perioada imediat următoare la scumpirea creditelor. Aceasta ar însemna o schimbare radicală de direcţie în condiţiile în care în ultimele luni firmele şi populaţia au reuşit să se împrumute mai ieftin.

EVZ: Unde faci plinul ieftin în vacanţă în Europa. Benzina şi motorina au preţuri diferite de la o ţară la alta. Puteţi economisi câteva zeci bune de euro dacă ştiţi de unde să alimentaţi.V-aţi gândit să faceţi turul Europei cu maşina personală? Dacă da, ţineţi cont că o parte importantă a bugetului de vacanţă va fi alocată cheltuielilor cu carburantul. De aceea, trebuie să ştiţi în ce ţări găsiţi benzina şi motorina mai ieftine, pentru a putea face o programare inteligentă a benzinăriilor unde vă veţi face plinul.
Am luat drept exemplu un traseu frumos în care treceţi prin oraşe importante ale Europei: Budapesta, Praga, Berlin, Amsterdam, Bruxelles, Paris, Torino, Milano şi Viena, după care vă întoarceţi la Bucureşti, prin Ungaria.

Capital: Cine te despăgubeşte pentru plăţile online cu probleme. Dacă la plăţile online făcute cu cardul apar probleme în livrarea produselor sau clientul e fraudat, banca ar trebui să returneze banii pierduţi. Despăgubirile sunt însă limitate. Teoretic, clienții pot solicita oricând băncii care le-a emis cardul rambursarea banilor, dacă au fost victima unei fraude online, dacă nu au primit produsele comandate sau dacă acestea sunt deteriorate. „Posesorul cardului trebuie doar să prezinte băncii emitente o dovadă a tranzacției, cum ar fi confirmarea comenzii online primite de la comerciant pe e-mail”, spune Cătălin Crețu, general manager Romania, Visa Europe.

Business Magazin: Estimarea optimistă: încă 10 ani de criză. Ne-am obişnuit, din 2009 încoace, să auzim mereu că „la anul” vom ieşi din criză. Previziunea mereu împinsă în viitor cu câte un an s-a îmbogăţit ulterior cu avertismentul că va trebui să ne obişnuim cu o perioadă de strângere a curelei, în care nu va mai ploua cu bani de la bănci, nici statul nu se va mai îndatora ca să atragă bani în locul lor. Acum, bancherii care vorbesc despre viitor o spun de-a dreptul: criza mai durează încă ani buni – poate 5, poate 10, poate 20. Cum va arăta sistemul bancar peste cinci ani? a fost o întrebare pe care moderatorii evenimentului ZF Bankers Summit 12, de săptămâna trecută, au adresat-o aproape tuturor invitaţilor. Un prim răspuns ar fi că în principiu va continua polarizarea calitativă: vor rămâne poate 3-4 bănci mari universale, la care se adaugă mai multe bănci mai mici, specializate fiecare pe nişa ei; acesta e răspunsul lui Steven van Groningen, preşedintele şi directorul executiv al Raiffeisen Bank România.

Daily Business: Catre o „tara uriasa”: 5 pasi pentru crearea Statelor Unite ale Europei. Presedintele Traian Basescu a reluat joi tema crearii Statelor Unite ale Europei, in fapt o tara uriasa, cu jumatate de miliard de cetateni, printre care ne vom afla si noi, romanii. Cat de reale sunt insa teoriile presedintelui? Ne indreptam cu pasi toti mai repezi spre Big Brother-ul mondial? A fost aceasta criza declansata artificial pentru a stimula integrarea europeana? In discursul sustinut de la Cotroceni, seful statului ne-a spus, in cateva cuvinte, ca de la Consiliul European care se desfasoara in aceste zile la Bruxelles, trebuie sa ne asteptam la masuri concrete pentru crearea Statelor Unite ale Europei. N-a vrut sa ne spuna mai mult, precizand ca nici in documentele oficiale nu vom citi nimic. Insa ne-a asigurat ca el este unul dintre liderii europeni care a promovat acest proiect.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...