Altex va investi anul acesta 20 de milioane de euro în dezvoltare. Compania va deschide 12 noi magazine

Altex, liderul pieței electro-IT din România, are un buget de investiții de 20 de milioane de euro pentru diverse proiecte de dezvoltare, printre care deschiderea de noi magazine, remodelarea unora vechi, tehnologizare și automatizare. Recent, a modernizat o unitate din Shopping City Târgu Jiu care va fi redeschisă începând de mâine.
Alina Stanciu - mie, 23 feb. 2022, 10:41
Altex va investi anul acesta 20 de milioane de euro în dezvoltare. Compania va deschide 12 noi magazine

Retailerul electroIT Altex și-a bugetat pentru acest an investiții de aproximativ 20 de milioane de euro pentru mai mai multe proiecte ce țin de dezvoltarea și tehnologizarea companiei precum și pentru deschiderea a 12 magazine noi sub brandul Altex și reamenajarea altor opt, potrivit companiei.

,,Continuăm să investim atât ȋn extinderea rețelei de magazine, cât și ȋn modernizarea celor existente. Tehnologia de ultimă generație, de la etichete electronice, la display-uri digitale, ȋnsoțită de consilierea de specialitate oferită clienților, contribuie la o experiență superioară de cumpărături. Consultanții noștri petrec cât timp este nevoie alături de un client care achiziționează echipamente electronice sau electrocasnice dintr-un magazin Altex, pentru ca acesta să fie convins că face alegerea cea mai potrivită nevoilor sale”, a declarat Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex România.

Compania va redeschide în data de 24 februarie unitatea Shopping City Târgu Jiu pe care a reamenajat-o. Pe lângă schimbarea mobilierului, a fost ȋnlocuit și sistemul tradițional de iluminare, cu unul smart, pentru un consum redus de energie și o experiență vizuală ȋmbunătățită. Magazinul are etichete electronice și semnalizare digitală, care asigură o vizibilitate crescută a produselor și ofertelor la raft, dar și o schimbare rapidă și conformă a prețurilor.

Cu ocazia redeschiderii magazinului, locuitorii municipiului Târgu Jiu și cei din ȋmprejurimi vor avea parte de reduceri de până la 40% pentru laptopuri, până la 35% pentru telefoane, până la 30% pentru electrocasnice mari și mici, produse de ȋngrijire personală și de entertainment.

Primele 300 de persoane care cumpără din magazin de minim 150 de lei primesc cadou un set de măști KN95 FFP2. Ȋn plus, cei care se abonează la newsletter-ul Altex sunt ȋnscriși automat ȋntr-o tombolă unde pot câștiga premii precum un televizor, un laptop, un smartphone, un smartwatch sau un aspirator robot.

 Altex operează la nivel național peste 125 de magazine deschise în țară.

Citește și

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...