Innobyte: Luăm în calcul un program de susținere a specialiștilor IT din Ucraina, cărora să le oferim joburi, cu posibilitatea de relocare în România

Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializată în software development pentru eCommerce, ar putea angaja specialiști IT din Ucraina, cu posibilitatea de relocare în România, a declarat într-o conferință de presă online, Cătălin Șomfălean, CEO-ul companiei.
Lidia Neagu - vin, 25 feb. 2022, 11:10
Innobyte: Luăm în calcul un program de susținere a specialiștilor IT din Ucraina, cărora să le oferim joburi, cu posibilitatea de relocare în România

„Oamenii sunt cea mai importantă resursă a noastră, iar începând cu 2022 intenționăm să alocăm sume semnificative pentru a ne extinde echipa și a dezvolta noi competențe tehnice. Estimăm că vom începe prin alocarea a 10% din cifra de afaceri pe anul în curs către acest demers și atragerea de noi clienți. În contextul recentului conflict armat din Ucraina, luăm în calcul inclusiv un program de susținere a specialiștilor din programare, cărora să le oferim joburi în cadrul Innobyte, cu posibilitatea de relocare în România”, spune Cătălin Șomfălean, CEO-ul Innobyte.

Innobyte a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 10,6 milioane lei, în creștere cu 21,24% comparativ cu anul precedent, și un profit net de 2,7 milioane lei, cu 21,87% peste cifrele din 2020.

În ultimul an, portofoliul de clienți Innobyte a crescut cu 30% și a extins colaborările cu cei existenți. De asemenea, compania a demarat proiecte noi în industria Pharma, un domeniu care a prins avânt în mediul online în ultimii doi ani de pandemie, deschizând, astfel, colaborarea cu o nouă industrie.

“Veniturile Innobyte din 2021 sunt peste obiectivele noastre financiare și au fost posibile datorită abilității echipei și capacității de a prelua clienți cu proiecte de mare complexitate, care presupun respectarea unor standarde înalte de cod și securitate” spune Cătălin Șomfălean, CEO Innobyte.

Compania a încheiat anul 2021 cu 39 de specialiști eCommerce, iar pentru anul în curs Innobyte își propune să crească numărul acestora până la 50 de colegi, având poziţii deschise pentru programatori Magento 2 și programatori NodeJS și ReactJS cu diferite niveluri de experienţă, dar și pentru specialiști în echipa de Quality Assurance și Project Management. 

Estimări 2022: creștere cu 10% a cifrei de afaceri

În 2022, Innobyte își propune creșterea cu 10% a veniturilor, consolidarea poziției de dezvoltator de soluții de top pentru eCommerce și extinderea capabilităților în această direcție – atât în acord cu trendurile globale în industrie, cât și din perspectiva platformelor utilizate pentru dezvoltarea magazinelor online. 

“Suntem în permanență la curent cu ce apare nou în domeniu și observăm câteva trenduri interesante care vor începe să prindă contur și în România. Live commerce este un astfel de trend, branduri care includ Live streaming în platformele lor online pentru a-și crește vânzările și a se desprinde de competiție. Marketplace-urile, magazinele online specializate și hyper-personalizarea experiențelor de shopping sunt, de asemenea, tendințe de luat în seamă pe care noi, la Innobyte, suntem pregătiți să le implementăm în magazinele online din România”, a continuat Cătălin Bordei, Managing Partner Innobyte.

Pentru consolidarea poziției sale pe piață și extinderea portofoliului de clienți, compania ia în considerare și crearea de soluții eCommerce proprii, dedicate digitalizării IMM-urilor.

O altă prioritate o reprezintă investiția în oameni și în consolidarea echipei interne. Anul trecut, Innobyte a luat decizia de a oferi posibilitatea membrilor echipei să lucreze remote pe termen nelimitat, fără a le impune revenirea la birou, reușind astfel să atragă angajați și din alte orașe decât București. 

Innobyte este o companie românească de dezvoltare software specializată în eCommerce care vizează maximizarea potențialului de business al partenerilor săi prin dezvoltarea unor platforme de eCommerce sigure, scalabile și inovative. 

Pe lângă serviciile de dezvoltare și de mentenanță eCommerce oferite, Innobyte asigură și servicii de securitate, analiză și îmbunătățirea performanței, audit și consultanță de business. În cei 15 ani de activitate, compania a dezvoltat aplicații software pentru clienți care activează în tehnologie, retail, servicii, sănătate, juridic, turism sau fashion.

Compania este un business 100% românesc și a fost fondată de antreprenorul Cătălin Șomfălean, care conduce Innobyte alături de Cătălin Bordei, ambii în rol de Managing Partners. 

Innobyte a intrat recent în portofoliul de investiții LIFE IS HARD S.A., companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, piața AeRo.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în cinci oraşe și face anagajări. Ce salarii oferă
Lanțul olandez de magazine ieftine Action intră în cinci oraşe și face anagajări. Ce salarii oferă
Retailerul olandez de produse nealimentare Action care are mereu "1.500 de produse sub 5 lei" intră în Zărneşti, în Odorheiu Secuiesc, Suceava, Sighetu Marmaţiei, Târgovişte. Iată grilele......
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Semne bune de la producătorii români de mâncare. Fox a avut o rată a profitului record în 2025
Fox Com Serv, compania familiei de antreprenori Vulpe care înglobează producția, distribuţia şi vânzarea de mezeluri ...
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse de război
OPEC+ creşte producţia de petrol, dar avertizează asupra costului şi duratei reconstrucţiei infrastructurilor distruse ...
Arabia Saudită, Rusia şi alţi şase membri ai OPEC+ au decis duminică să crească din nou cotele de producţie de petrol, ...
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Statele Unite le-au trimis arme protestatarilor în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care au avut loc în Iran ...