Un utilizator Revolut a avut în medie 14 tranzacţii anuale cu criptomonede. Cele mai tranzacţionate au fost Ethereum, Bitcoin, Ripple, Cardano și Stellar

Complexitatea portofoliului de token-uri a condus la creșterea de 8 ori a tranzacțiilor cu criptomonede, în 2021 față de 2020, arată reprezentanţii Revolut. Investiția în criptomonede implică precauție și multă documentare deoarece token-urile intră în categoria investițiilor volatile ale căror prețuri se pot schimba foarte rapid. În 2021, un utilizator Revolut a efectuat, în medie, 14 tranzacții cu criptomonede prin intermediul super-aplicației.
Gabriela Ţinteanu - lun, 04 apr. 2022, 21:30
Un utilizator Revolut a avut în medie 14 tranzacţii anuale cu criptomonede. Cele mai tranzacţionate au fost Ethereum, Bitcoin, Ripple, Cardano și Stellar

Una dintre modalități de a investi descoperite de cei peste 1,6 milioane de utilizatori români ai Revolut este reprezentată de criptomonede. În 2021, un utilizator Revolut a efectuat, în medie, 14 tranzacții cu criptomonede prin intermediul super-aplicației. Dacă la intrarea pe piața locală, în mai 2018, Revolut avea în portofoliu 3 criptomonede, în prezent, utilizatorii au posibilitatea de a tranzacționa 53 de token-uri și cele mai multe dintre acestea, mai exact 32, au fost adăugate anul trecut prin campania ”Marțea noilor token-uri” (New Tokens Tuesdays), pe parcursul a mai multe săptămâni.

Anul trecut, cele mai atractive token-uri pentru utilizatorii Revolut au fost Ethereum (ETH), Bitcoin (BTC), Ripple (XRP), Cardano (ADA) și Stellar (XLM). BTC și ETH au volume ridicate pe  Revolut, dar alături de cele două mai putem menționa Dogecoin (DOGE), Cardano (ADA), Ripple (XRP), ZRX, Litecoin (LTC) etc. Toate token-urile din portofoliu sunt disponibile pentru toți utilizatorii, indiferent de tipul de plan, iar clienții pot opta pentru plan plătit dacă vor să achite un comision mai mic (1,5% este comisionul pentru utilizatorii Premium și Metal, 2,5% pentru Standard și Plus). Valoarea minimă de la care se poate investi în criptomonede prin aplicație este de 1€.

Complexitatea portofoliului a susținut dinamica alertă atât ca număr de tranzacții, cât și la nivelul numărului de utilizatori și al sumelor investite. Astfel, în 2021, Revolut a înregistrat de 8 ori mai multe tranzacții cu criptomonede decât în 2020, în rândul utilizatorilor din România, și valoarea totală a sumelor investite a crescut de 6 ori. De asemenea, valoarea medie anuală alocată de un utilizator pentru a cumpăra criptomonede a crescut cu 63% anul trecut față de 2020, în timp ce numărul de clienți Revolut care dețin criptomonede în portofele digitale s-a majorat cu 27%.

”Utilizatorii noștri sunt, de obicei, interesați de token-urile populare. Introducerea în aplicație se realizează doar după ce token-ul trece de o analiză de risc efectuată intern. Dar, dat fiind interesul crescut în acest tip de active, le reamintim clienților noștri că token-urile intră în categoria investițiilor volatile ale căror prețuri se pot schimba foarte rapid. Chiar dacă Revolut crede în extinderea accesului la criptomonede, acest tip de investiție se poate să nu se potrivească tuturor. De aceea, îi îndrumăm pe clienți să se documenteze în legătură cu diferitele criptomonede și să analizeze riscurile și oportunitățile cu mare atenție, înainte de a cumpăra sau a vinde. Clienții ar trebui să se raporteze la surse independente și să învețe care sunt diferențele dintre token-uri și să ia în calcul propriile condiții personale atunci când fac tranzacții de cumpărare sau vânzare a criptomonedelor. Capitalul este influențat de risc și valoarea criptomonedelor poate să crească, dar la fel și să scadă foarte repede”, spune Edward Cooper, Head of Crypto Revolut.

Profilul clientului de cripto

Profilul clientului de cripto este un mix între persoanele experimentate în plasarea investițiilor și ”debutanți”, care sunt la prima întâlnire cu lumea criptomonedelor. Corespund profilului general al utilizatorilor Revolut, având vârste cuprinse între 18-44 ani, sunt locuitori ai marilor orașe din țară și interesați de noutățile din tehnologie, adoptând-o în cât mai multe dintre activitățile lor obișnuite.

Conform unui studiu realizat de Revolut, în ultimul trimestru al anului trecut, 34% dintre respondenții români au declarat că printre obiectivele financiare pentru anul 2022 se află și să învețe despre criptomonede și despre cum să investească inteligent în acest activ. Acest obiectiv figura pe locul al treilea, între răspunsurile alese de respondenții români, după opțiunile ”să economisesc mai mult” (61%) și ”să îmi găsesc o sursă pasivă de venituri” (39%). Dintre cei peste 6.000 de utilizatori Revolut din 15 țări care au răspuns la chestionar, 39% au ales ca obiectiv financiar să se informeze mai mult în legătură cu criptomonedele, în 2022.

Câteva date tehnice

Portofelele sunt instrumente sau soft-uri care permit deținătorilor de criptomonede să primească, să depoziteze și să trimită criptomonede. Portofelele sunt de forme variate, dar cea mai importantă diferență între ele este dacă sunt ”reci” sau ”calde”.

Hot wallets sunt portofele conectate la internet care permit să cumperi și să vinzi rapid criptomonede și care pot fi ușor de accesat la distanță. Deoarece sunt stocate pe internet, există riscul să fie sustrase de hackeri.

Stocarea la rece sau ”portofelul rece” se referă la un mecanism de depozitare care nu este conectat la internet și care protejează astfel criptomonedele de orice acces neautorizat, de atacuri cibernetice sau alte vulnerabilități pe care le generează accesul la internet. Portofelele reci pot fi pur și simplu un cod printat pe o foaie de hârtie, care se poate stoca într-un seif bancar (paper wallet), sau orice echipament specializat pentru păstrarea codurilor personale, cum ar fi un stick sau un portofel hardware care să fie ușor de folosit și de conectat, prin USB, la computer. Portofelele reci sunt considerate sigure pentru protejarea criptomonedelor – doar să țineți minte fraza de verificare!

Funcția hash este o funcție matematică prin care se convertesc date de lungime arbitrară într-o valoare criptată de lungime fixă. Aceasta înseamnă că indiferent de cât de mari sunt datele sau este fișierul original, hash-ul unic (ieșirea produsă prin rularea funcției hash) va avea întotdeauna aceeași dimensiune. Funcțiile hash au o serie de proprietăți utile pe care le folosește mineritul Bitcoin:

  • Rularea funcției pe orice intrare produce întotdeauna aceeași lungime de ieșire
  • Schimbarea chiar și a unei litere a intrării schimbă radical rezultatul
  • Este imposibil să faci ingineria inversă a intrării de la ieșire

Problema pe care minerii Bitcoin încearcă să o rezolve este să găsească ce input (inclusiv tranzacțiile blockchain curente în așteptare) va avea ca rezultat un hash care începe cu un anumit număr de zerouri. Numărul de zerouri inițiale necesare se modifică de-a lungul timpului, iar aceasta este ceea ce este cunoscut sub numele de dificultate de extragere (cu cât sunt necesare mai multe zerouri inițiale, cu atât soluția este mai greu de găsit). Seamănă puțin cu un sudoku gigant: este dificil de rezolvat, dar odată ce soluția a fost găsită, aceasta poate fi foarte ușor verificată. Imediat ce un miner a rezolvat problema îi anunță pe ceilalți mineri care pot foarte rapid să verifice soluția propusă. Dacă blocul verificat este acceptat, minerul care a propus soluția va primi Bitcoin ca recompensă pentru că a ”săpat” blocul respectiv, excplică specioaliştii Revolut în tranzacţiile cu criptomonede.

 

Te-ar mai putea interesa și
Compania de private equity ROCA Investments a ajuns la o valoare de piață de peste 81,6 milioane de euro și țintește la 150 de milioane de euro odată cu listarea pe piața principală a BVB, în 2026
Compania de private equity ROCA Investments a ajuns la o valoare de piață de peste 81,6 milioane de euro și țintește ...
Compania de private equity ROCA Investments a ajuns la nivelul lui 2023 la o valoare de piață de 81,64 milioane euro, față de valoarea de 78,10 milioane euro raportată în urmă cu un an.......
Bosch a finalizat investiția de 21,2 milioane de euro în extinderea Centrului de Inginerie de la Cluj-Napoca
Bosch a finalizat investiția de 21,2 milioane de euro în extinderea Centrului de Inginerie de la Cluj-Napoca
Grupul Bosch, companie germană cu circa 10.000 de angajați în România, a inaugurat o nouă clădire dedicată Centrului ...
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
Românii pe ultimele locuri în UE când vine vorba de achiziţionarea de cărţi online
În 2023, la nivelul Uniunii Europene, 13,4% din rezidenţi au cumpărat online cărţi, reviste sau ziare tipărite şi ...
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints AI
Profi își extinde serviciile de retail media către toate brandurile și agențiile specializate, în colaborare cu Footprints ...
După șase luni în care a derulat campanii pilot cu un număr limitat de branduri și agentii de media, Profi, rețeaua ...