SolvIT Networks, furnizor şi integrator de soluţii IT, a încheiat un parteneriat de distribuţie cu compania 4me la nivelul întregii regiuni balcanice

Furnizorul de soluții IT SolvIT Networks a încheiat recent un parteneriat de distribuţie cu compania 4me la nivelul întregii regiuni balcanice. Filiala din România va acoperi, teritorial, România, Bulgaria şi Republica Moldova.
Lidia Neagu - mar, 05 apr. 2022, 16:25
SolvIT Networks, furnizor şi integrator de soluţii IT, a încheiat un parteneriat de distribuţie cu compania 4me la nivelul întregii regiuni balcanice

„Suntem încântaţi de încheierea acestui parteneriat cu 4me, o firmă care şi-a construit un renume în zona de soluţii de tip enterprise service,” a spus Cristi Iliescu, Service Delivery Manager, SolvIT. „Noul parteneriat ne ajută să ne exprimăm şi mai bine misiunea noastră pe piaţă, aceea de a oferi soluţiile corecte clientului potrivit şi la momentul potrivit.”

SolvIT Networks este o companie dinamică şi eficientă, care furnizează clienţilor soluţii IT cuprinzătoare la nivelul medium şi enterprise. Ca portofoliu, SolvIT Networks oferă o gamă completă de soluţii de IT Management, IT Security, IT Infrastructure şi de alte tipuri care să ajute firmele client să-şi optimizeze managementul activelor, să minimizeze costurile de mentenanţă, să implementeze cele mai bune practici şi să respecte standardele internaţionale.

Aceste soluţii furnizează o infrastructură flexibilă şi uşor de utilizat, şi facilitează un sistem de raportare complex şi prietenos cu utilizatorul, astfel crescând eficienţa în spaţiul întregii companii. Toate soluţiile şi serviciile furnizate de SolvIT sunt conforme ITIL (Information Technology Infrastructure Library).

Soluţiile 4me combină capabilităţi ITSM cu ESM şi SIAM. Acest fapt permite tuturor departamentelor interne, cum ar fi IT, Resurse Umane şi Facilităţi, precum şi furnizorilor externi de servicii gestionate de la distanţă, să colaboreze între ele fără sincope. În acelaşi timp, ele oferă vizibilitate completă şi control asupra costurilor şi calităţii serviciilor.

Potrivit companiei, soluţiile elimină complexitatea la toate nivelurile, începând cu o abordare foarte prietenoasă pentru zona de self-service a utilizatorului, atât prin interfeţe web clasice cât şi mobile, ceea ce permite utilizatorilor să-şi aleagă şi să raporteze problemele sau cererile, iar pentru diversele departamente ale firmei să sorteze, prioritizeze, monitorizeze şi conecteze uşor cu utilizatorii lor atunci când e nevoie. Soluţiile 4me furnizează raportare built in pentru management şi factorii de decizie, ca aceştia să dispună de claritate asupra activităţilor operaţionale ale echipelor pe care le conduc.

Compania românească SolvIT Networks, specializată în furnizarea şi integrarea de soluţii IT&C, a înregistrat afaceri de aproximativ 6 milioane de euro la finalul anului 2020, în creştere cu 63% faţă de anul predecent, pe fondul accelerării rapide a digitalizării din sectorul privat.

SolvIT Networks este o companie românească, furnizor de soluții și servicii integrate IT, înființată în anul 2005. SolvIT aduce pe piața locală soluții dezvoltate de lideri mondiali pe segmentele de securitate și management IT, oferind servicii integrate pentru sectoare esențiale: financiar-bancar, telecom, asigurări, farmaceutic, bunuri de larg consum, retail, energetic și guvernamental.

În cei 17 ani de activitate, compania a derulat proiecte atât pe piața locală, cât și în Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, Serbia, Cipru, Ungaria, Turcia, Polonia, Finlanda, Bosnia și Herzegovina, Arabia Saudită și Kuweit.

Te-ar mai putea interesa și
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații fiscale restante nu mai este o operațiune pe care părțile o pot încheia ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Industria auto europeană se confruntă cu un decalaj tot mai mare între redresarea cererii și scăderea performanței ...