În luna aprilie, Cutia cu Localnici, inițiativa de promovare a CEC Bank şi Mastercard a celor mai autentici antreprenori locali, oferă Cutia Pascală

Împreună cu partenerii inițiativei, CEC Bank și Mastercard, Cutia cu Localnici a creat o opțiune de cadou cu produse realizate de antreprenori locali creativi, cu un nou design, care duce mai departe experiența premium, atât pentru cei care aleg să-l dăruiască, cât și pentru cei care îl primesc, numit[ Cutia Pascală, potrivit unui comunicat de presă.
Gabriela Ţinteanu - lun, 18 apr. 2022, 10:59
În luna aprilie, Cutia cu Localnici, inițiativa de promovare a CEC Bank şi Mastercard a celor mai autentici antreprenori locali, oferă Cutia Pascală

„Ca în fiecare an, primăvara ne leagă de povestea sărbătorilor de Paște, o perioadă cu o încărcătură aparte. O ocazie perfectă de a ne reconecta la obiceiurile și tradițiile care ne-au transformat în tot ceea ce suntem astăzi. Astfel, în perioada sărbătorilor, echipa Localnicii, alături de antreprenorii care fac parte din program, au dus mai departe misiunea de a-i inspira pe români să se bucure de momente unice și pline de emoție alături de familie și prieteni, printr-o cutie specială – Cutia Pascală”, arată un comunicat de presă.

Împreună cu partenerii inițiativei, CEC Bank și Mastercard, a fost creată o opțiune de cadou cu produse realizate de antreprenori locali creativi, cu un nou design, care duce mai departe experiența premium, atât pentru cei care aleg să-l dăruiască, cât și pentru cei care îl primesc.

Anul acesta, Cutia cu Localnici Pascală este disponibilă în mai multe variante, atat pe www.localnicii.ro, pentru comenzi online cu livrare rapidă, cât și in retail. Din dorința de a fi cât mai aproape de consumatori, pentru prima oară de când a fost lansat proiectul, două variante ale Cutiei cu Localnici Pascale sunt disponibile în cele cinci Mega Image Concept Stores din București și trei magazine Mega Image din Cluj.

Sărbătorile de Paște reprezintă un moment bun să conștientizăm că tradițiile ne aduc un sentiment de confort și apartenență. Reunesc familii și ne țin aproape de toți cei dragi nouă, însă, și mai important, întăresc valori și ne dictează gândurile, cuvintele și acțiunile. Când am conceput cutia, am știut că cei care o primesc trebuie să cunoască antreprenori locali care duc mai departe tradiții și povești de ieri, dar care continuă să trezească în fiecare sentimente deosebite și astăzi”, spune Răzvan Crișan, co-fondator Kané Group.

Conceptul Cutiei cu Localnici a pornit de la tradiții și întoarcerea la acestea, întrucât Paștele reprezintă un moment bun să ne amintim de noi înșine, să ne redescoperim, să ne uităm la oamenii care suntem astăzi și la cei care vom deveni mâine. Mai mult, tradițiile au cel mai mare potențial de a ne învăța să ne aducem aminte de toate lucrurile simple care ne definesc, de a contribui la bunăstarea noastră și de a cultiva un sentiment de apartenență. Ne oferă o perspectivă autentică asupra locului fiecăruia dintre noi în lume, o perspectivă care întărește cele mai de preț valori – libertatea, integritatea și altruismul.

De la lansare și până acum, #Localnicii a însemnat peste 120 de antreprenori implicați în campanie, atât în serialul Localnicii, cât și în cele 10 ediții ale Cutiei cu Localnici care au generat vânzări de peste 2,3 milioane de RON, adică 50.000 de produse cumpărate de la aceștia. Nu ne-am oprit, însă, aici, împreună cu CEC Bank și Mastercard am decis să întindem o mână de ajutor și mai concretă, prin crearea pachetului bancar Start-Up Localnicii, gândit pe nevoile reale și imediate ale antreprenorilor la început de drum.

În efortul de realizare a campaniei #Localnicii, avem alături parteneri care înțeleg valoarea micilor antreprenori și care își doresc să încurajeze tinerele talente locale. Împreună cu CEC Bank și Mastercard am pornit în această aventură de descoperire și promovare a antreprenorilor locali, cu scopul de a-i susține prin includerea produselor lor în Cutia cu Localnici și de a-i face și mai cunoscuți prin serialul Localnicii (și nu numai).

 

 

Te-ar mai putea interesa și
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația financiară
ONG-ul german HateAid evaluează modul în care sacțiunile americane impuse împotriva conducerii sale îi afectează situația ...
HateAid, un ONG german care combate ura online şi ai cărui şefi au fost sancţionaţi de SUA, examinează în prezent dacă acţiunile autorităţilor SUA ar putea avea impact asupra......
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, chiar penal – Digi24
Irineu Darău, noul ministru al Economiei: Nu sunt aici pentru a vâna vrăjitoare, dar acolo unde există culpă se va plăti, ...
Noul ministru al Economiei, Irineu Darău, a venit în studioul Digi24 la 3 zile de la predarea mandatului. El spune că ...
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi – cea mai mare operațiune logistică din istoria UE. I s-a mulțumit și României
O centrală electrică a fost desfăcută din UE și transferată în Ucraina, 2.400 de tone duse în 40 de transporturi ...
Comisia Europeană a finalizat cea mai amplă operațiune logistică din istoria sa, prin relocarea unei centrale termice ...
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia acuză Ucraina că vrea să torpileze planul de pace propus de americani
Rusia a acuzat vineri Ucraina că vrea să "torpileze" convorbirile asupra planului american pentru încheierea războiului, ...