Aurul de sub osia CFR Marfă: E parte într-un business foarte profitabil

O societate mixtă formată în 2008 de CFR Marfă şi Grup Feroviar Român a reuşit să facă profit pentru prima dată de la înfiinţare. Capitalul iniţial al companiei era format din 6.000 de vagoane şi 70 de locomotive cedate de CFR Marfă. Compania de stat, care ar urma să fi scoasă în curând la privatizare, a scos din nou pierderi. Dar o eventuală vânzare a ei ar aduce cumpărătorului şi participarea în joint-venture-ul profitabil.
Florin Cojocaru - lun, 11 feb. 2013, 22:00
Aurul de sub osia CFR Marfă: E parte într-un business foarte profitabil

Compania Rolling Stock (RSCO), la care CFR Marfă este acţionar minoritar, iar Grup Feroviar Român (GFR) majoritar, aproape a terminat de reparat parcul de vagoane şi locomotive de care dispune şi a înregistrat un prim an pe profit după ce a fost doar pe pierdere de la înfiinţarea din 2008. Compania are ca obiect de activitate închirierea vagoanelor către alţi operatori de transport de marfă şi este bine capitalizată – 300 de milioane de lei în 2011, capital social subscris şi vărsat, şi a avut o cifră de afaceri de 50 de milioane de lei în 2011. Anul s-a încheiat cu o pierdere de 4 milioane de lei.

Spre comparaţie, CFR Marfă avea, în 2011, un capital subscris şi vărsat de circa 250 de milioane de lei, inferior  RSCO, şi o cifră de afaceri  de 1 miliard de lei  cu pierderi de 93 de milioane de lei şi datorii totale de 1,8 miliarde de lei

Anul trecut, RSCO a realizat un beneficiu net de 4,5 milioane de euro, potrivit datelor prelimiare oferite de companie, în timp ce CFR Marfă a înregistrat o nouă pierdere de zeci de milioane de lei, potrivit unor surse din companie.

Toate cele 5.700 de vagoane şi 70 de locomotive pe care Rolling Stock le deţine au fost cedate, în 2008, de CFR Marfă, fiind din parcul rece, adică materialul rulant destinat casării. Contribuţia GFR în joint a fost de 50 de milioane de euro, bani necesari reparaţiilor.

„Acest proces de reparaţii a însemnat costuri. Aceste costuri s-au reflectat în performanţele financiare ale companiei. În prezent am reparat aproximativ 75% din parcul de material rulant, deci am terminat cu o bună parte din costuri şi acest lucru începe să se simtă în activitatea companiei, adică în generarea de profit. De altfel, respectăm întru totul planul de afaceri întocmit în 2008, pentru că încă de la înfiinţare am luat în calcul că în primii 3-4 ani va trebui să cheltuim pentru repararea materialului rulant. Acum, că am reparat o proporţie covârşitoare din vagoane, nu mai este necesar să cheltuim banii cu reparaţii şi putem avea profit ”, a precizat Leonard Aurel, directorul companiei.

Rolling Stock Company  are contracte de închiriere cu operatori feroviari de transport privat şi agenţi economici din Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria şi România.

Compania s-a înfiinţat în anul 2008 ca un joint-venture. Asocierea dintre cele două societăţi care activează pe piaţa transporturilor pe cale ferată – Grup Feroviar Român S.A şi CFR Marfă S.A – a apărut din dorinţa părţilor de a beneficia de oportunitatea creată prin reorganizarea la nivel european a sistemului feroviar de transport de mărfuri, potrivit reprezentanţilor companiei.

CFR Marfă deţine un procent de 49% din RSCO, iar GFR restul de 51%. Viitorul cumpărător al CFR Marfă va obţine odată cu firma de stat şi cele 49% din acţiunile la RSCO.

Statul român va privatiza, în acest an, CFR Marfă la un preţ de cel puţin 70 de milioane de euro, potrivit informaţiilor apărute în presă. Doar garanţia de participare la licitaţie este de 10 milioane de euro. Compania are în posesie 39.000 de vagoane de marfă, majoritatea cu un grad de uzură foarte ridicat.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...