6.447 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele 11 luni din 2023 – date ONRC

04 01. 2024
acte 495748390

Cele 6.447 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 123,435 milioane de dolari, în creştere de 3,24 ori faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-noiembrie 2022, de 38.105 milioane de dolari, scrie Agerpres.

În noiembrie 2023, au fost înmatriculate 597 de societăţi noi cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (24,46%), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (20,77% din total) şi transport, depozitare şi comunicaţii (13,4%).

La finele lunii noiembrie 2023, în România existau 250.663 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la aproape 69,289 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.677 (capital subscris de 3,21 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,907 miliarde de dolari, în 6.073 firme.