600 pachete cu hrană caldă au fost distribuite astăzi elevilor, în cadrul campaniei Ziua Meselor Școlare, organizată de Fundația Carmistin

Fundația Carmistin a organizat, astăzi, cea de-a treia ediție a campaniei Ziua Meselor Școlare, proiect care face parte din calendarul anual de evenimente dedicate comunității.
Economica.net - J, 20 mart. 2025, 13:28
600 pachete cu hrană caldă au fost distribuite astăzi elevilor, în cadrul campaniei Ziua Meselor Școlare, organizată de Fundația Carmistin

În acest an, inițiativa a fost derulată în județele Vâlcea și Gorj, la Școala Gimnazială din Șirineasa, respectiv Școala Gimnazială Constantin Brâncuși, din Tg. Jiu, comunități în care Grupul Carmistin deține ferme și unități de producție hrană.

Echipa Fundației Carmistin a distribuit elevilor circa 600 pachete cu hrană caldă, preparată în condiții de maximă igienă și siguranță alimentară, din portofoliul de produse La Provincia, brand al Carmistin The Food Company. Pe lângă hrană și alte câteva mici surprize, copiii au mai primit și ghiozdane din partea fundației.

Andra Paraschiv, președinte Fundația Carmistin: Ziua Meselor Școlare a devenit o tradiție pentru noi și ne bucurăm în fiecare an de răspunsul pe care îl primim din partea comunităților locale, a profesorilor și a elevilor, alături de care marcăm această zi. De la un an la altul, am decis să extindem proiectul, suplimentând treptat numărul de beneficiari, ajungând până acum la un total de 1.500 copii.

Prof. Rodica Marinescu, director Școala Gimnazială Șirineasa: Faptul că Fundația Carmistin se implică în asemenea proiecte care vizează binele copiilor, dând un semnal despre importanța nutriției în școli este nu doar lăudabil, dar și foarte necesar, în special pentru copiii din mediul rural.

Prof. Sorin-Matei Todea, director Școala Gimnazială Constantin Brâncuși, Tg. Jiu: Apreciem mult inițiativa Fundației Carmistin de a organiza această zi foarte frumoasă, în care copiii au avut parte de hrană caldă și de câteva mici surprize și vă mulțumim că ați inclus și școala noastră în proiect. Ați adus multă bucurie copiilor.

Despre Ziua Meselor Școlare:

Ziua Internațională a Meselor Școlare este sărbătorită anual în luna martie, ca o recunoaștere a importanței hranei în viața elevilor din toată lumea. Evenimentul evidențiază nevoia unei alimentații bune pentru toți copiii, indiferent de mediul sau circumstanțele creșterii și educației lor. Această zi promovează, totodată, obiceiurile alimentare sănătoase, subliniază legătura dintre alimentația de calitate, educație și o mai bună învățare și încurajează înțelegerea nutriției în școli. În România, Fundația Carmistin a demarat campania în anul 2023, cu intenția de a crea, pe termen mediu și lung, o comunitate cât mai extinsă, care să împărtășească resurse materiale, experiențe și bune practici despre importanța pe care hrana o are în comunitățile școlare.

Despre Fundația Carmistin

Fundația Carmistin este parte a Grupului Carmistin, poziționat în prezent între primii producători de alimente din România. Grupul cuprinde peste 40 companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producţia de cereale.

Obiectivul Fundației Carmistin este implicarea în proiecte de responsabilitate socială cât mai variate, care să reflecte preocuparea fondatorilor Carmistin The Food Company de a-și asuma un rol social cât mai activ în societate. Echipa noastră s-a implicat, în ultimii ani, în peste 700 acțiuni de sprijin social, educațional, umanitar și de voluntariat, în special pentru copiii și comunitățile în care activăm și nu numai.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...