63 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, confirmate în ultimele 24 de ore. România rămâne în întregime în scenariul verde

Un număr de 63 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 31.300 de teste, a informat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.
AGERPRES - S, 19 iun. 2021, 13:51
63 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, confirmate în ultimele 24 de ore. România rămâne în întregime în scenariul verde

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost confirmate 1.080.203 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.044.944 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 8.207.832 de teste RT-PCR şi 1.348.150 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.104 teste RT-PCR (6.352 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.752 la cerere) şi 12.221 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 22 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

164 de pacienți la ATI

Un număr de 797 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 164 la terapie intensivă, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

În total, 2.507 persoane confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2 sunt în izolare la domiciliu şi 1.120 se află în izolare instituţionalizată pe teritoriul României, a precizat GCS.

Totodată, 21.325 de persoane se află în carantină la domiciliu şi 40 în carantină instituţionalizată.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 314 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 668 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

96 de decese raportate (90 anterioare ultimelor 24 de ore)

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că în ultimele 24 de ore au fost raportate 96 de decese (42 bărbaţi şi 54 femei) la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, însă 90 dintre acestea sunt de anul trecut şi din prima jumătate a acestui an, fiind introduse în baza de date la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de sănătate publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.

Pacienţii decedaţi erau internaţi în spitale din judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Conform sursei citate, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, nouă la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 – la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 – la categoria de vârstă 70-79 ani şi 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

90 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar patru pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi. Pentru doi pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Până sâmbătă, în total, 32.308 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Toată țara, în scenariul verde

Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţele Alba şi Prahova – 0,17, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Conform GCS, în ultimele 24 de ore, cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Cluj – 8, Bucureşti – 7, câte 5 în Prahova şi Timiş, şi câte 4 în Constanţa şi Argeş.

În 13 judeţe nu a fost raportat niciun caz nou de infectare – Alba, Botoşani, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mehedinţi, Teleorman, Vaslui, Vâlcea.

În judeţele Bihor şi Satu Mare numărul total de cazuri a fost actualizat, astfel că acestea figurează cu minus două cazuri, respectiv minus un caz.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 63 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus.

Te-ar mai putea interesa și
Multe petroliere goale se îndreaptă spre SUA pentru a încărca țiței american, afirmă Donald Trump
Multe petroliere goale se îndreaptă spre SUA pentru a încărca țiței american, afirmă Donald Trump
Un număr mare de petroliere goale se îndreaptă spre SUA pentru a fi încărcate acolo cu petrol sau gaze, a afirmat sâmbătă preşedintele american Donald Trump, transmite Reuters, relatează......
Inspectorii de la Apele Române au intervenit după ce două companii au început să amenajeze sectoare de plajă din Năvodari, fără a avea contracte de închiriere. Una dintre firme a fost amendată
Inspectorii de la Apele Române au intervenit după ce două companii au început să amenajeze sectoare de plajă din Năvodari, ...
Inspectorii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) au intervenit după ce două societăţi ...
Consiliul pentru Pace înffințat de Trump se confruntă cu o criză de fonduri, iar planul de pace pentru Gaza este blocat – surse
Consiliul pentru Pace înffințat de Trump se confruntă cu o criză de fonduri, iar planul de pace pentru Gaza este blocat ...
Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump a primit doar o mică parte din cele 17 miliarde de dolari promise pentru Gaza, ...
Ministerul Muncii: 6.620.722 de contracte individuale de muncă erau înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal la sfârșitul lui 2025
Ministerul Muncii: 6.620.722 de contracte individuale de muncă erau înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal ...
Numărul contractelor individuale de muncă active înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal era, la finele lunii ...