73% dintre români iau în considerare achiziționarea unei mașini hibride sau electrice – Studiu

Un studiu dat publicității astăzi susține că 5 din 10 români (48%) intenționează să își schimbe actuala mașină într-un interval de 1 - 3 ani și 4 din 10 vor să achiziționeze o mașină prin programul Rabla.
Ion Dobreanu - mar, 07 mart. 2023, 10:48
73% dintre români iau în considerare achiziționarea unei mașini hibride sau electrice - Studiu

Studiul realizat de compania de cercetare de piață Reveal Marketing Research arată că majoritatea românilor „declară că dețin actuala mașină de mai puțin de doi ani (34%)”.

De asemenea, realizatorii studiului consideră că „achiziția unei mașini a devenit mai accesibilă, iar oamenii au nevoie de mai multă mobilitate”. În acest context, studiul arată că 42% dintre cei din mediul rural declară că dețin actuala mașină de mai puțin de doi ani (vs. 32% în mediul urban).

În aceeași ordine de idei, 27% dintre români declară că dețin actuala mașina de trei – cinci ani, în timp ce 21% menționează o perioadă de cinci – zece ani, iar 18% au mașina de mai mult de zece ani. Persoanele mature de peste 55 ani sunt cele mai atașate de mașinile actuale, 35% dintre aceștia deținându-le de mai mult de zece ani.

Aproape 50% dintre români intenționează să schimbe mașina în cel mult 3 ani

Cei mai mulți dintre românii care dețin mașini intenționează să le schimbe în viitorul apropiat, 48% menționând un interval de 1 – 3 ani, iar 16% anul curent. Planuri de schimbare a mașinii pe termen mediu ,de 3 – 5 ani, au 17% dintre romani.

Pentru persoanele mature de peste 55 ani, schimbarea mașinii nu este o prioritate, 33% dintre aceștia intenționează să își schimbe mașina în 5 ani sau mai mult (vs. 20% total eșantion).

Potrivit Buletinului Statistic APIA de la finalul anului 2022, din totalul mașinilor noi înmatriculate pe parcursul anului, mașinile pe benzină domină în continuare topul (64,5%), procentul celor pe motorină se diminuează cu 5% față de 2021 ajungând la 13,8%, iar cele electrice și full-hibrid câștigă o cotă tot mai mare de piață, ajungând la 21,7% (vs. 15,5% la final de 2021).

Conform studiului Reveal Marketing Research, majoritatea românilor sunt de părere că motorizarea hibrid este cea mai fiabilă în prezent (43%), aceasta fiind urmată de cea pe benzină (25%), motorină (19%) și full-electric (13%).

Urmărind gradul de atractivitate și preferințele pentru diferitele tipuri de mașini, 45% cred că o mașină hibrid s-ar potrivi cel mai bine stilului lor de viață, în special persoanele de peste 55 de ani (54%) și mai degrabă cei din mediul urban (47% vs. 36% mediul rural).

23% descriu mașina cu motorizare convențională pe benzină ca fiind cea mai potrivită, în timp ce 19% declară că preferă o mașină pe motorină (în special tinerii între 18-34 ani – 29%), iar 13% o mașină full-electrică.

49% dintre români iau în considerare să achiziționeze o mașină hibrid, în timp ce 24% ar alege o mașina electrică, iar 27% nu iau în calcul să schimbe motorizarea pe benzină/ motorină.

Procentele ce măsoară dorința de a face tranziția către un model hibrid, respectiv full-electric în viitor înregistrează mici scăderi procentuale (de 2% și respectiv 4%) în comparație cu studiul derulat în februarie 2021, însă dorința de a achiziționa aceste tipuri de mașini continuă să fie dominantă.

Reprezentanții generației Z (18-24 ani) sunt atrași de extreme, fiind mai încântați fie de ideea achiziționării unei mașini full-electrice (29%), fie de motorizarea convențională pe benzină/ motorină (33%), mașina hibrid fiind preferată într-o măsură semnificativ mai mică față de total eșantion (38%).

Dintre cei 73% dintre români interesați să facă tranziția către motorizarea hibrid/ electrică, 60% intenționează să facă acest lucru în următorii 3 ani sau 5 ani, orizontul de timp asociat schimbării neînregistrând modificări semnificative față de februarie 2021 (58%).

Pe de altă parte, 14% intenționează să facă schimbarea în următorul an, în timp ce 18% menționează o perioadă de peste 5 ani, iar 8% o perioadă de peste 10 ani.

Lipsa infrastructurii frânează trecerea la mașini full-hibrid și electrice

Unul dintre potențialele motive ce îi determină pe unii șoferi să nu își dorească să renunțe la mașinile cu carburant convențional este lipsa infrastructurii. Datele ne arată că jumătate dintre români (52%) consideră că România nu este pregătită ca infrastructură pentru mașinile electrice, iar la o privire mai atentă, observăm că șoferii peste 55 ani sunt cei mai vehemenți în acestă convingere (62%).

Totodată, 37% dintre respondenți se declară indeciși, în timp ce un procent de 11% consideră că România deține o infrastructură potrivită în prezent. Procentul celor care sunt de părere că țara noastră este suficient de pregătită pentru acest tip de abordare sustenabil este în creștere față de 2021 când a fost înregistrat un scor de doar 5%.

Nivelul de pesimism este în scădere dacă ne raportăm capacitatea României de a lua măsuri în următorii 3 ani spre a îmbunătăți infrastructura pentru mașinile electrice, 41% manifestându-și pesimismul, 44% declarându-se indeciși, iar 16% optimiști.

Diminuarea poluării continuă să fie principalul beneficiu perceput al mașinilor electrice, menționat de 54% dintre români (în descreștere cu 19 puncte procentuale vs. februarie 2021), urmat de eficiența mai mare din punct de vedere al costurilor (23%) și caracterul modern și inovativ al mașinii (16%). Având în vedere că popularitatea mașinilor electrice este în continuă creștere, caracterul modern și inovativ al acestora capătă o importanță mai mare față evaluarea de acum doi ani, când a înregistrat un scor de 9%.

Topul celor mai des utilizate modalități de achitare a unei mașini deținute până în prezent este alcătuit din accesarea economiilor personale (52%), banii primiți de la familie/ prieteni (24%), credit de nevoi personale (23%) și programul Rabla (15%). Cum era de așteptat, tinerii între 18-24 ani s-au bazat pe ajutorul primit de la familie/ prieteni într-o măsură semnificativ mai mare decât totalul eșantionului (33%).

Aruncând un ochi la perspectivele de viitor în ceea ce privește achiziționarea următoarei mașini observăm că românii intenționează în cea mai mare măsură să acceseze economiile personale (48%), programul Rabla (37%) sau un credit de nevoi personale (19%).

Atât interesul crescut pentru mașinile hibrid sau electrice cât și popularitatea subvențiilor oferite de stat pentru achiziționarea acestora cresc exponențial șansele ca românii să opteze pentru o astfel de motorizare pe viitor.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Studiul de mai sus a fost realizat online în perioada 15 – 17.02.2023 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta de peste 18 ani din mediul urban, utilizatori de internet. Mărimea eșantionului a fost de 1008 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

Te-ar mai putea interesa și
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING Bank și-a anunțat clienți că din toamna acestui an renunță la un serviciu important pentru toți cei obișnuiți să plătească cu telefonul. ...
Zabka închiriază primele depozite în România
Zabka închiriază primele depozite în România
DRIM Daniel Distribuție FMCG, care a fost cumpărat de retailerului polonez Zabka, a închiriat primele depozite pentru ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ...
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
Încă 3,5 hectare de parc, cu o lungime de 580 de metri, au fost date în folosinţă de azi, în Sectorul 6. Este a doua ...