75.000 de magazine ameninţate să nu mai poată vinde pâine

Peste 75.000 de „puncte de vânzare" a pâinii s-ar putea închide de la 1 ianuarie 2014, dacă autorităţile vor aproba, până la 1 septembrie, un proiect de Hotărâre de Guvern iniţiat de patronatul din industria de morărit şi panificaţie, potrivit Agerpres.
Economica.net - D, 04 aug. 2013, 12:59
75.000 de magazine ameninţate să nu mai poată vinde pâine

Un proiect de Hotărâre de Guvern, iniţiat de patronatul din industria de morărit şi panificaţie, prevede ca pâinea să se vândă numai în magazine specializate sau în raioane organizate în acest scop în magazinele generale.

În România, pâinea se vinde în circa 150.000 de puncte de vânzare, iar după implementarea măsurilor propuse numărul acestora se va reduce la jumătate, potrivit lui Aurel Popescu preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), citat de Agerpres.

„În momentul de faţă, este o debandadă totală (în procesul de vânzare a pâinii – n.r.). Pâinea se vinde şi la tarabă în piaţă, se vinde şi din navetă la colţul străzii, se vinde în chioşcuri, în tonete, se vinde în magazine în care se vând detergenţi sau ciorapi ori alte mărfuri care pot împrumuta mirosul produselor alimentare şi, pe acest considerent, noi am venit cu un proiect de Hotărâre de Guvern – care acum este în analiză la Autoritatea Sanitar Veterinară şi la Protecţia Consumatorilor -, ca pâinea să se vândă numai în magazine specializate sau în raioane specializate în magazinele generale”, a declarat Aurel Popescu, la Antena 3.

Actul normativ va lăsa comercianţilor o perioadă de acomodare,  ca să se poată organiza raionul specializat. Reprezentantul patronilor din panificaţie crede că măsura va stimula concurenţa între furnizori şi, în acelaşi timp, se va crea posibilitatea pentru consumator să îşi aleagă produsul pe care îl doreşte şi este bun din punct de vedere calitativ.

Mai multe detalii în  Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și majoreze capacitatea de producție cu 1,27 milioane de vehicule. Planul......
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...