75.000 de magazine ameninţate să nu mai poată vinde pâine

Economica.net
04 08. 2013
paine_11_45258200

Un proiect de Hotărâre de Guvern, iniţiat de patronatul din industria de morărit şi panificaţie, prevede ca pâinea să se vândă numai în magazine specializate sau în raioane organizate în acest scop în magazinele generale.

În România, pâinea se vinde în circa 150.000 de puncte de vânzare, iar după implementarea măsurilor propuse numărul acestora se va reduce la jumătate, potrivit lui Aurel Popescu preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), citat de Agerpres.

„În momentul de faţă, este o debandadă totală (în procesul de vânzare a pâinii – n.r.). Pâinea se vinde şi la tarabă în piaţă, se vinde şi din navetă la colţul străzii, se vinde în chioşcuri, în tonete, se vinde în magazine în care se vând detergenţi sau ciorapi ori alte mărfuri care pot împrumuta mirosul produselor alimentare şi, pe acest considerent, noi am venit cu un proiect de Hotărâre de Guvern – care acum este în analiză la Autoritatea Sanitar Veterinară şi la Protecţia Consumatorilor -, ca pâinea să se vândă numai în magazine specializate sau în raioane specializate în magazinele generale”, a declarat Aurel Popescu, la Antena 3.

Actul normativ va lăsa comercianţilor o perioadă de acomodare,  ca să se poată organiza raionul specializat. Reprezentantul patronilor din panificaţie crede că măsura va stimula concurenţa între furnizori şi, în acelaşi timp, se va crea posibilitatea pentru consumator să îşi aleagă produsul pe care îl doreşte şi este bun din punct de vedere calitativ.

Mai multe detalii în  Agerpres.