76% dintre angajatorii participanţi la un sondaj au pregătit beneficii de Crăciun pentru angajaţi

76% dintre angajatorii participanţi la un sondaj derulat de eJobs şi Up România au declarat că au pregătit beneficii de Crăciun pentru angajaţi, pe care le vor acorda în luna decembrie, în timp ce 16% nu au avut buget alocat acestui scop, iar pentru 8% încă nu a fost luată decizia finală.
AGERPRES - mar, 10 dec. 2024, 12:59
76% dintre angajatorii participanţi la un sondaj au pregătit beneficii de Crăciun pentru angajaţi

Cele mai multe companii îşi vor direcţiona fondurile pentru beneficiile de sărbători către primele în bani (beneficiu menţionat de 79% dintre respondenţi), 40,7% vor face petrecere cu echipa, 33,3% oferă tichete cadou, 28,4% coşuri cu produse specifice de sărbători, 18,5% zile libere suplimentare şi 2,5% tichete de vacanţă.

„Beneficiile de Crăciun, poate mai mult decât cele de Paşte, au devenit un obicei pe care angajatorii încearcă să îl păstreze chiar şi în anii mai dificili din punct de vedere economic. Au întotdeauna un efect motivator asupra angajaţilor şi marchează într-un mod pozitiv încheierea unui an de muncă. Ce vedem, în schimb, este o dinamică între tipurile de stimulente pe care le oferă. Cu toate că primele în bani rămân principalul beneficiu oferit, vedem, de la an la an, mişcări de poziţii între celelalte. Spre exemplu, anul acesta sunt mai des menţionate decât în anii trecuţi petrecerile cu echipa, tichetele cadou sau zilele libere suplimentare”, a declarat Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, platformă de recrutare online din România, citată în comunicat.

În ceea ce priveşte valoarea pachetului oferit, 28% dintre angajatorii participanţi la sondaj au declarat că au la dispoziţie un buget cuprins între 200 şi 400 de lei, 22% între 400 şi 600 de lei şi tot la fel de mulţi peste 1.000 de lei. Câte 7% dintre angajatori vor aloca sume cuprinse între 600 şi 800 de lei, respectiv între 800 şi 1.000 de lei, şi 6% au un buget cuprins între 100 şi 200 de lei.

„Comparativ cu anii trecuţi, vedem o creştere a sumelor alocate pentru cadourile de Crăciun. O parte dintre aceste creşteri a mers către primele în bani, iar o altă parte către beneficiile de tipul tichetelor cadou, pe care le regăsim în număr tot mai mare, de la un an la altul, în componenţa pachetelor acordate la final de an”, a afirmat Loredana Vătăvoiu, Marketing&Communication Director în cadrul Up România.

La nivel general, 62% dintre angajatori au răspuns că valoarea pachetelor de beneficii pe care le oferă anul acesta a rămas la fel ca anul trecut. 26% au bugete mai mari şi doar 5% au alocat mai puţine fonduri. Întrebaţi cu cât a crescut valoarea beneficiilor de sărbători, 4 din 10 angajatori au menţionat o majorare cuprinsă între 10% şi 20% a bugetelor, 3 din 10 – peste 20% şi la fel de mulţi maximum 10%.

În ceea ce-i priveşte pe angajaţi, dacă ar fi puşi să aleagă ce beneficii de Crăciun să primească, prima lor opţiune ar fi primele în bani, menţionate de 90% dintre respondenţi. Următoarele pe listă sunt zilele libere suplimentare, tichetele cadou, tichetele de vacanţă şi coşurile cu produse de sezon. 59% dintre participanţii la sondaj spun că au primit şi anul trecut beneficii de Crăciun şi că, în mare parte, angajatorii au fost atenţi la dorinţele lor. Astfel, cei mai mulţi au primit bonusuri în bani, tichete cadou, petreceri cu echipa, coşuri cu produse de sărbători, dar şi tichete de vacanţă.

9 din 10 angajaţi cheltuiesc primele în bani şi tichetele cadou în hyper şi supermarketuri, 38,6% în magazinele online, 21,5% fac cumpărături direct de la producători, iar 11% merg la târguri cu specific de Crăciun.

Sondajul a fost realizat în luna noiembrie pe un eşantion de 387 de respondenţi din rândul angajatorilor şi 3.195 de respondenţi din rândul angajaţilor.

eJobs este platforma de locuri de muncă din România care verifică manual toate anunţurile şi companiile.

Up România face parte din Grupul Up, care este prezent în peste 25 de ţări. Up România deserveşte peste 25.000 de clienţi şi peste 1,3 milioane de beneficiari pe Up Dejun, Up, Cadou, Up Vacanţă, Up Cultură.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Trump reacționează furios după decizia Curții Supreme a SUA de anulare a mai multor taxe vamale și anunță că introduce o nouă taxă globală pentru importuri
Trump reacționează furios după decizia Curții Supreme a SUA de anulare a mai multor taxe vamale și anunță că introduce ...
Preşedintele american Donald Trump a criticat vineri furios Curtea Supremă a SUA, declarându-se "profund dezamăgit" de hotărârea acesteia, care a anulat o parte din taxele vamale impuse de el......
Budapesta amenință că va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dacă Kievul nu redeschide conducta Drujba pentru tranzitul de petrol rusesc
Budapesta amenință că va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dacă Kievul nu redeschide conducta ...
Ungaria va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro oferit de UE Ucrainei dacă această ţară nu permite redeschiderea ...
Operațiune de contrabandă cu petrol rusesc de 90 de miliarde de dolari, dezvăluită de FT
Operațiune de contrabandă cu petrol rusesc de 90 de miliarde de dolari, dezvăluită de FT
Aproape 50 de companii aparent fără legături între ele au fost implicate în coordonarea unor operațiuni menite să ...
Inflația în SUA a crescut în decembrie 2025 mai rapid decât era prognozat, ca urmare a taxelor vamale impuse de administrația Trump
Inflația în SUA a crescut în decembrie 2025 mai rapid decât era prognozat, ca urmare a taxelor vamale impuse de administrația ...
Un indicator al inflaţiei urmărit cu atenţie de Rezerva Federală americană (foto) a accelerat în decembrie, cel mai ...