8.500 de români au apelat la darea în plată, însă doar un sfert dintre ei s-au înţeles amiabil cu banca

17 04. 2018
amendamente_lege_darea_in_plata_91025600

În ciuda aşteptărilor, notificările de dare în plată nu au crescut prea mult, cu circa 1.500 de cazuri noi pe an. La doi ani de la intrarea în vigoare a Legii 77/2016, legea dării în plată, Banca Naţională a României răspunde la solicitarea ECONOMICA.NET şi arată că la 31.03.2018 au fost înregistrate 8.459 de notificări de dare în plată. „Conform informaţiilor primite, până la 31.03.2018, au fost contestate un număr de 6023 de notificări , însă BNR nu deține informații privind stadiul soluționării notificărilor”, precizează banca centrală în răspunsul său.

Mai exact, două treimi din notificările făcute de clienţii persoanelor fizice au fost contestate de instituţiile de credit în instanţă, în timp ce 2.436 de notificări au fost soluţionate pe cale amiabilă de către bănci. Fie au fost cazuri sociale, fie au căzut la înţelegere cu banca şi şi-au eşalonat datoriile. Rămâne de văzut câte dintre cele 6.023 de notificări de dare în plată contestate de bănci în instanţă vor fi soluţionate în favoarea băncilor şi câte în favoarea clienţilor.

BNR arată că, „valoarea expunerii la data notificării (echivalent lei) este de 2.397.537.640 lei”, adică aproximativ 539 de milioane de euro. Dintre creditele date în plată, 6,92% sunt împrumuturi în moneda naţională, 46,83% în euro şi 45,18% credite în franci elveţieni.

Legea dării în plată a fost promulgată în luna aprilie a anului trecut. Curtea Constituțională a dat decizie definitivă și obligatorie la 33 de excepții de neconstituționalitate a legii ridicate de șase instituții de credit.

Decizia admite excepția de neconstituționalitate din art.11 teza întâi din Legea nr.77/2016 și constată că prevederile din art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.