80% dintre români intenționează să călătorească în acest an, deși cei mai mulți dintre ei încă nu și-au făcut vreo rezervare – studiu Teads

Opt din zece români intenţionează să călătorească în 2023, însă 86% dintre aceştia susţin că nu au făcut încă o rezervare, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat vineri.
AGERPRES - vin, 14 apr. 2023, 17:44
80% dintre români intenționează să călătorească în acest an, deși cei mai mulți dintre ei încă nu și-au făcut vreo rezervare -  studiu Teads

Conform cercetării Teads, 63% dintre respondenţi au declarat că urmează să facă aranjamentele necesare în prima jumătate a anului, iar peste o treime (34%) au susţinut că vor alege transportul cu avionul, dacă destinaţia este internaţională. În cazul destinaţiilor interne, maşina este opţiunea numărul 1, cu 33% dintre opţiuni.

De asemenea, mai mult de jumătate (54%) din totalul celor chestionaţi se documentează despre vacanţă în mediul online, în timp ce 44% vor călători pentru a se recrea, iar cele mai importante criterii care influenţează decizia de cumpărare sunt costul şi destinaţia.

La nivel general, opt din zece români au planuri de călătorie, în 2023, un interes ridicat fiind observat în rândul generaţiei Boomers (90%). În acelaşi timp, cel mai scăzut interes pentru călătorii a fost manifestat de către Millenials (68%).

Aproape jumătate dintre cei care intenţionează să călătorească (48%) vor avea una sau două vacanţe, în acest an, iar 52% se aşteaptă la cel puţin trei călătorii, anul acesta.

Potrivit sursei citate, călătoriile realizate în scop turistic primează în rândul românilor, cei mai mulţi (44%) având ca scop relaxarea, iar 19% călătoresc pentru a-şi vizita familia şi prietenii. Principalele criterii care influenţează decizia de cumpărare sunt costul şi destinaţiile (pentru 7 din 10 români), iar 17% sunt atraşi de rezervarea flexibilă.

Totodată, jumătate dintre turiştii români ar lua anumite măsuri pentru a avea o vacanţă mai ecologică, 21% ar alege destinaţii cunoscute drept sustenabile, în timp ce 18% ar fi dispuşi să aleagă locuri de cazare mai prietenoase cu mediul.

Studiul Teads a fost realizat în 26 pieţe şi a analizat intenţia şi interesele de călătorie. În România, cercetarea a avut loc în perioada 13 decembrie 2022 – 12 ianuarie 2023, pe un eşantion de 498 de utilizatori.

Teads, The Global Media Platform, este cea mai mare platformă premium care conectează advertiserii şi agenţiile de publicitate cu cei mai importanţi publisheri la nivel global, ajungând la o audienţă de aproape 1.9 miliarde de oameni în fiecare lună.

Te-ar mai putea interesa și
Agenția Maritimă a ONU se opune categoric introducerii unei taxe pentru navele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz
Agenția Maritimă a ONU se opune categoric introducerii unei taxe pentru navele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz
Şeful Agenţiei Maritime a ONU a reiterat luni că nu există "nicio bază legală" pentru a percepe o taxă de trecere pentru navele ce traversează Strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul susţine că......
Bogdan Ivan: În zece luni de mandat la Ministerul Energiei am adus în țară 8,5 miliarde de euro
Bogdan Ivan: În zece luni de mandat la Ministerul Energiei am adus în țară 8,5 miliarde de euro
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a declarat, luni, că în cele zece luni de mandat a atras finanţări de aproximativ ...
Președintele PPE Manfred Weber: Suntem foarte îngrijoraţi de ultimele evoluţii din România. România are nevoie în acest moment de un guvern stabil
Președintele PPE Manfred Weber: Suntem foarte îngrijoraţi de ultimele evoluţii din România. România are nevoie în ...
Preşedintele grupului Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European, Manfred Weber, şi-a exprimat luni, la ...
Premieră în România: PPC a lansat o ofertă de energie electrică specială pentru clienții casnici care au mașini electrice. Care sunt prețurile
Premieră în România: PPC a lansat o ofertă de energie electrică specială pentru clienții casnici care au mașini electrice. ...
PPC Energie introduce în portofoliul său PPC Energie bluePASS, prima ofertă din România care integrează energia 100% ...