“9.000 MW vor fi construiți în regenerabil până în 2030, în cel mai rău scenariu, primii 300 vor fi funcționali în acest an” – Enache, Monsson. Industria are nevoie de zeci de mii de oameni

În România sunt 38.000 MW noi în regenerabile în diverse faze de dezvoltare iar, în cel mai prost scenariu 9.000 MW vor fi puși în funcțiune până la finalul deceniului, a afirmat Sebastian Enache, director la Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte din țară, la Zf Power Summit. Multe din noile parcuri sunt prevăzute cu capacități de stocare, iar investitorii așteaptă legislația necesară ca să le poată instala.
Mihai Nicuţ - mie, 23 feb. 2022, 13:42
“9.000 MW vor fi construiți în regenerabil până în 2030, în cel mai rău scenariu, primii 300 vor fi funcționali în acest an” – Enache, Monsson. Industria are nevoie de zeci de mii de oameni

“În momentul de față sunt în diverse faze de dezvoltare, cu orizont 2027, 38.000 MW noi în vânt, în fotovoltaicul mare și pe partea de prosumatori. Peste 65% din tot ce înseamnă capacitate nouă în regenerabile va fi în parcuri fotovoltaice, diferența în eolian”, a spus Sebastian Enache.

El a prezentat, la Zf Power Summit, mai multe scenarii de dezvoltare a sectorului de generare din surse regenerabile, iar, în cel mai defavorabil dintre ele (“worst case scenario”), vor fi instalați în jur de 8-9.000 MW noi până în anul 2030. Anul acesta ar urma să fie deja funcționali 200-300 MW noi în fotovoltaic, iar anul viitor circa 500-600 MW.

Enache arată că proiectele din regenerabil de acum, când vorbim despre al doilea val, au o rată prognozată de succes mai mare decât ce s-a instalat în primul val, din deceniul trecut. “În primul val, erau proiecte de 25.000 MW, și a fost o rată de succes de 25%. Acum, pentru proiectele de 38.000 MW, se vor construi cam 37% din proiecte, mai mult decât data trecută. Acum, apetitul este crescut, iar energia regenerabilă este din ce în ce mai eficientă. În trecut, erau turbine eoliene de 2,5 MW cu un factor de capacitate de 25%. De anul viitor, când vor apărea primele parcuri noi onshore, se vor instala turbine de 6 MW mai înalte, cu un factor de capacitate de până la 40%”, a mai spus oficialul Monsson.

Oamenii, principala problemă

La fel ca și alți decidenți din energie, și Enache spune că, acum, problema nu o reprezintă banii. Ci, pe lângă problema racordării la rețea – o problemă veche pentru dezvoltarea regenerabilelor în România – forța de muncă. “Anul acesta se vor construi 200-300 MW În fotovoltaic, de la anul 500-600. Un MW în fotovoltaic este instalat într-o săptămână, cu 10 oameni. Când vom construi ce este autorizat, iar pentru unele începe construcția în acest an, avem nevoie de 25-30.000 de noi angajați full-time. În următorii ani trebuie să angajăm urgent 10.000 de oameni care să instaleze și apoi să opereze parcurile care se fac”, a spus Enache. Industria ar dori să evite angajarea de forță de muncă din alte țări, și de aceea ar dori să îi recalifice pe cei din sectorul minier, lucru despre care s-a tot vorbit.

O treime dintre proiecte sunt cu stocare dau nu există încă legislație

“Storage-ul e una dintre soluții. De doi ani de zile industria discută cu Transelectrica, foarte greu găsim înțelegere, se fac pași foarte mici, mereu e nevoie de ceva, de o virgulă în plus. Sper că în acest an se va debloca partea de reglementare pentru instalarea de capacități de stocare”, a mai afirmat Enache. El a menționat că 30% dintre proiectele care se dezvoltă acum au în plan instalarea de unități de stocare pentru circa 30% din capacitatea instalată, pentru 3-4 ore de utilizare și a spus că au scăzut și costurile pentru soluțiile de stocare, până la 200.000 de euro/MW.

Potrivit datelor ANRE, acum sunt instalați în România circa 3.000 MW în eolian și circa 1.400 MW în fotovoltaic.

Te-ar mai putea interesa și
Cine a câştigat Premiul Nobel pentru Economie în 2024
Cine a câştigat Premiul Nobel pentru Economie în 2024
Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, unui trio format din profesorii Daron Acemoglu, Simon Jonhson şi James Robinson pentru "studiile lor cu privire la modul în care instituţiile......
HONOR lansează în România smartphone-ul 200 Smart
HONOR lansează în România smartphone-ul 200 Smart
HONOR lansează în România smartphone-ul 200 Smart, un nou dispozitiv mid-range cu o rată de refresh de 120 Hz și cameră ...
Titlurile de stat Fidelis depășesc toate recordurile. Românii au luat cu asalt ediția din octombrie
Titlurile de stat Fidelis depășesc toate recordurile. Românii au luat cu asalt ediția din octombrie
Titlturile de stat Fidelis depășesc toate recordurile. FIDELIS V din 2024, ediția de toamnă, desfășurată între 2 ...
Chinezii au fabricat cea mai mare turbină eoliană offshore din lume, de 26 MW
Chinezii au fabricat cea mai mare turbină eoliană offshore din lume, de 26 MW
O turbină eoliană offshore de 26 MW a ieșit de de pe linia de producție a companiei Dongfang Electric Corporation (DEC) ...