200 de milioane de euro pentru un nou spital de copii în România. Unde e și cine va beneficia
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/07/marie-curie-spital-5347689765-666x420.jpg)
Alexandru Rogobete, aflat într-o vizită de lucru la Cluj-Napoca, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, pe amplasamentul Spitalului Pediatric de Urgenţă de la Cluj, a anunţat că proiectul de construire a acestei unităţi spitaliceşti va fi finanţat cu circa 200 de milioane de euro, potrivit News.ro
În acest sens, săptămâna viitoare, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene vor face o analiză detaliată a proiectelor mature, cum e şi cazul celui de edificare a Spitalului Pediatric Monobloc, care nu dispun în prezent de finanţare, în scopul identificării modalităţii optime de a asigura fondurile necesare.
„Trăiesc senzaţia că am luptat o viaţă pentru ca acest vis al meu, proiectul meu de suflet, un spital regional pentru copiii din toată Transilvania, să prindă viaţă. Am început în acest an construirea spitalului, fiind singuri pe acest drum. Iată că de azi pot spune că nu mai suntem singuri, că autoritatea centrală a înţeles valoarea acestui spital pentru copiii noştri. Sunt sigur că dacă astăzi suntem aici, pe plafonul primului nivel, la anul pe vremea aceasta vom fi mult mai sus, pe plafonul etajelor superioare. Mulţumirea mea sufletească e dată de faptul că am certitudinea că acest spital va fi finalizat în termen, iar copiii noştri vor beneficia de servicii medicale la cele mai ridicate standarde. Este un moment istoric pentru comunitatea clujeană şi pentru întreaga Transilvanie”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Acesta spune că finanţarea, împreună cu sumele pe care Consiliul Judeţean va continua să le aloce din bugetul instituţiei, va permite finalizarea construcţiei.
„În acelaşi timp, în paralel, analizăm împreună cu ADR Nord-Vest identificarea celor mai potrivite surse de finanţare pentru a dota cu aparate performante şi tehnologie de ultimă oră acest prim spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluţie, de către o autoritate publică din România. Mă bucur că a fost înţeleasă importanţa şi necesitatea acestui obiectiv medical ce va deservi cca. 50.000 de copii/an, din întreaga ţară, şi adresez, în numele clujenilor şi al ardelenilor, sincere mulţumiri pentru acest sprijin”, a mai spus Tişe.
Lucrările la Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca avansează, realizarea radierului şi conectarea sectoarelor cu şi fără subsol înregistrând un progres de aproximativ 85%. Primele ploturi de placă peste subsol au fost betonate, iar în zona fără subsol stâlpii parterului sunt realizaţi în proporţie de 80%, fiind în pregătire startul execuţiei plăcilor peste parter, anunţă autorităţile judeţene.
„Structura spitalului se dezvoltă astfel tot mai mult pe verticală, conturul clădirii devenind din ce în ce mai vizibil. În prezent, sunt operaţionale patru macarale turn, iar celelalte două sunt în curs de livrare şi montare, ceea ce va permite intensificarea ritmului de execuţie”, adaugă aceeaşi sursă.
Potrivit autorităţilor, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii este de o importanţă vitală pentru Cluj şi pentru întreaga Transilvanie, fiind o structură nouă, în sistem monobloc, cu un regim de înălţime de S+P+5E+Etaj tehnic şi care va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi şi 30 de paturi aferente serviciului ATI.
De asemenea, Spitalul Pediatric Monobloc va include şi o maternitate în spaţiul devenit disponibil ca urmare a construirii deja, într-o altă locaţie, a clinicii de psihiatrie pediatrică