Ce amenzi au dat inspectorii Antifraudă în minivacanţa de 1 mai

În perioada 01-03 mai 2015, 605 inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat corectitudinea a 457 operatori de turism şi patroni de restaurante, baruri şi cluburi din zonele turistice cele mai frecventate (Băile Herculane, Băile Felix, Bran-Moeciu, Căciulata, Călimăneşti, Ceahlău, Cheia, Gura Humorului, Gura Râului, Mamaia, Moineşti, Moneasa, Putna, Tăşnad, Vama Veche, Zărneşti ş.a.), pe baza analizei de risc, a sesizărilor primite şi a informaţiilor furnizate de instituţii specializate. În urma verificării, inspectorii au constatat abateri pentru sancţionarea cărora au dispus amenzi totale de 1,965 mil lei şi confiscări de venituri, numerar şi bunuri în valoare totală de 203.611 lei.
Economica.net - mar, 05 mai 2015, 06:07
Ce amenzi au dat inspectorii Antifraudă în minivacanţa de 1 mai

Inspectori antifraudă fiscală au constatat şi încălcări ale obligaţiei legale de utilizare a casei de marcat şi emitere a bonului fiscal, cazuri în care au dispus suspendarea activităţii comerciale a 34 de puncte de lucru.

Din totalul operatorilor economici verificaţi, 321 au fost cluburi, baruri, terase sau alte forme de prestări de servicii în domeniul alimentaţiei publice, iar cei mai mulţi operatori economici verificaţi se regăsesc în judeţul Constanţa. Pe litoral, inspectorii antifraudă au constatat că la agentii economici verificati, în această perioadă, s-a fiscalizat suma de peste 3,5 milioane lei. Dintre cele 102 localuri controlate, aceştia au decis suspendarea activităţii comerciale a doar două dintre ele, deoarece au constatat că se încălca obligaţia de emitere a bonului fiscal. Acest fapt confirmă tendinţa generală de respectare a prevederilor legale privind utilizarea casei de marcat şi emiterea bonului fiscal, ponderea celor corecţi depăşind 98% în această perioadă.

Inspectorii DGAF au identificat şi alte abateri de la legislaţia financiar contabilă, pentru sancţionarea cărora au dispus 138 amenzi contravenţionale în cuantum total de 470.000 lei. Cele mai multe nereguli au fost constatate în cluburile din staţiunea Mamaia, unde au fost dispuse 81 amenzi în cuantum total de 280.000 lei.

„Aceste acţiuni de control sunt realizate atât pentru prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite, cât şi pentru protejarea bugetului general consolidat împotriva consecinţelor negative ale comerţului şi prestărilor de servicii nefiscalizate. Este îmbucurător faptul că efectul principal a acţiunilor de control ale Direcţiei generale antifraudă fiscală este creşterea gradului de fiscalizare a veniturilor operatorilor economici”, a declarat Romeo-Florin Nicolae, vicepreşedinte ANAF, coordonator al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

Te-ar mai putea interesa și
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna iunie 2026, cu o medie de 3,45 milioane de angajaţi şi o creştere cu......
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Un lot de îngheţată Gelatelli comercializat în magazinele Lidl este retras de pe piaţă, întrucât nu poate fi exclusă ...
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
Compania Romarm nu poate deveni competitivă în actualul cadru de funcţionare şi riscă să dispară în lipsa unei reforme ...
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul s-a scumpit brusc, iar cotațiile la carburanți au explodat CIFRE și EXPLICAȚII
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul ...
Cotațiile internaționale ale carburanților, în funcție de care se stabilesc și prețurile la pompă, au crescut puternic ...