Producţia industrială a crescut cu 3,3% în primul trimestru din 2015 – serie brută

Producţia industrială, ca serie brută, a crescut cu 3,3% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate avansul a fost de 3,2%, pe fondul creşterii industriei prelucrătoare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.
Economica.net - mar, 12 mai 2015, 08:45
Producţia industrială a crescut cu 3,3% în primul trimestru din 2015 - serie brută

Industria prelucrătoare a urcat, în primele trei luni, cu 4,3% ca serie brută şi cu 4,6% în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Pe de altă parte, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 3,8% serie brută, respectiv cu 3,9% ca serie ajustată, în timp ce în industria extractivă declinul a fost de 3,5% (serie brută), respectiv 2,9% (serie ajustată), scrie Agerpres.

În luna martie a acestui an, producţia industrială a crescut, ca serie brută, cu 7,7% faţă de luna precedentă, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate avansul a fost de 0,3%. Industria extractivă şi industria prelucrătoare au crescut cu 14,7% şi 8,6% în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 3,6%. Ca serie ajustată, în industria extractivă şi industria prelucrătoare avansul a fost de 3,2% respectiv 0,6% în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 2,5%.

Faţă de luna martie a anului 2014, producţia industrială a urcat cu 4,4% (serie brută), susţinută de creşterea industriei prelucrătoare (+5,4%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 2,8%, iar industria extractivă cu 1,3%. Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 2,9%, ca urmare a creşterii industriei prelucrătoare (+3,9%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 3,2%, în timp ce industria extractivă a înregistrat o scădere de 2,5%.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în cadrul procedurii de atribuire a contractului ”Achiziția de 23 locomotive......
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Lege nouă pentru recalcularea creditelor cu ROBOR prin aplicarea IRCC – proiect aprobat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor şi raportate ...