Renault prezintă astăzi maşina de 5.000 de euro

După succesul înregistrat cu marca Dacia, grupul auto francez Renault se pregăteşte să coboare şi mai mult preţul prin prezentarea unui mic crossover denumit Kayou destinat iniţial pieţei din India şi care va fi prezentat miercuri, 20 mai, la Chennai (India), potrivit unui articol publicat pe pagina de Internet a postului francez de televiziune TF1.
Economica.net - mar, 19 mai 2015, 11:55
Renault prezintă astăzi maşina de 5.000 de euro

Vehiculul care va fi prezentat miercuri face parte din categoria ‘ultra low cost’, adică sub pragul simbolic de 5.000 de euro, preţul vizat iniţial pentru Dacia Logan, dar care a ajuns să se comercializeze pentru 7.500 de euro. Crossover-ul Kayou se inspiră din modelul Duster, dar şi din concept car-ul Kwid, prezentat la salonul auto de la New Delhi din 2014, scrie Agerpres.

Cu acest mic model, Renault vizează piaţa auto din India unde în 2014 s-au vândut 2,6 milioane de automobile dar al cărei potenţial este la fel de important ca şi cel al Chinei graţie celor 1,3 miliarde de locuitori. Grupul francez vrea să bulverseze o piaţă dominată în prezent de Maruti-Suzuki, graţie modelelor Alto, Swift, DZire şi Wagon R, Hyundai (cu modelele i20 şi i10), Mahindra, Honda şi Tata.

Renault va prezenta vehiculul la uzina sa de la Chennai, inaugurată în 2013, unde în prezent este produs SUV-ul Duster. O eventuală lansare pe piaţa franceză a crossover-ului Kayou nu este avută în vedere momentan.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Imaginile cu care este ilustrat acest articol sunt generate pe calculator.

Te-ar mai putea interesa și
Finala UEFA Europa League la Bucureşti – Şedinţă de Guvern. Pe agendă, aprobarea candidaturii României la organizarea Finala Europa League
Finala UEFA Europa League la Bucureşti – Şedinţă de Guvern. Pe agendă, aprobarea candidaturii României la organizarea ...
Guvernul se reuneşte în şedinţă joi, urmând să discute declararea de interes public şi de importanţă naţională a competiţiei europene de fotbal UEFA Europa League şi candidatura......
Anunț important de la PPC pentru toți clienții. Modificare majoră
Anunț important de la PPC pentru toți clienții. Modificare majoră
PPC Energie, furnizor de energie electrică și gaze naturale, lansează o nouă versiune a aplicației myPPC, cu design ...
Motorina ar putea depăşi 10 lei/litru în septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf – opinie Chisăliţă, președintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI)
Motorina ar putea depăşi 10 lei/litru în septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf – opinie Chisăliţă, ...
Preţul motorinei ar putea depăşi pragul de 10 lei/litru în luna septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf, ...
Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Un prim avion Boeing 747, cunoscut şi ca "Jumbo Jet", este programat să aterizeze pe Aeroportul Braşov joi după-amiază, ...