Renault a arătat maşina de 5.000 de euro – GALERIE FOTO cu modelul Kwid

Grupul auto francez Renault a dezvăluit miercuri un nou model compact denumit Kwid, o maşină low-cost care ar urma să îi permită să cucerească rapid 5% din piaţa auto din India, transmite AFP.
Economica.net - mie, 20 mai 2015, 11:41
Renault a arătat maşina de 5.000 de euro - GALERIE FOTO cu modelul Kwid

Acest vehicul ar urma să fie comercializat începând din a doua jumătate a anului pe piaţa din India, la un preţ de pornire de 400.000 de rupii, aproximativ 4.200 de euro, a anunţat directorul general de la Renault, Carlos Ghosn, într-o conferinţă de presă organizată la Chennai (sudul Indiei). Modelul are o lungime de 3,68 metri şi o lăţime de 1,58 metri. airbagul, sistemele ABS şi ESP intră pe lista opţionalelor. Kwid are un motor de 800 de centimetri cubi.

‘Este un vehicul de cucerire care va intra pe un segment reprezentând 25% din piaţa indiană. Este un vehicul destinat să se vândă în volume mari’, a spus Carlos Ghosn, adăugând că este vorba despre o maşină inovativă, atractivă şi vândută la un preţ accesibil.

Directorul Renault a subliniat că în prezent grupul francez controlează aproximativ 1,5% din piaţa indiană, dar vrea să ajungă rapid la o cotă de 5%, graţie în special modelelor Kwid şi Lodgy. Însă Renault se va confrunta cu o concurenţă puternică pe segmentul vehiculelor compacte din India, piaţă dominată în prezent de Maruti-Suzuki, 45% din piaţă, şi constructorul sud-coreean Hyundai, scrie Agerpres.

Modelul Kwid este destinat într-o primă fază doar Indiei şi ţărilor vecine din sudul Asiei, urmând ca în caz de succes să fie lansat şi pe alte mari pieţe emergente.

‘India nu este o piaţă uşoară, dar suntem decişi să jucăm un rol pe această piaţă. India este singura piaţă care, alături de China, ar putea înregistra o creştere de peste 6% pe an’, a estimat Carlos Ghosn. Potrivit acestuia, India ar putea deveni în următorii cinci ani cea de a patra mare piaţă auto din lume.

În 2014/2015, pe piaţa din India, ţară cu o populaţie de aproximativ 1,3 miliarde de locuitori, s-au vândut 2,6 milioane de automobile. Renault a vândut aproape 45.000 de vehicule, în special Duster.

sursa foto: indianautosblog

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
Marina franceză a sechestrat duminică un nou petrolier provenind din Rusia, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în Oceanul Atlantic "cu susţinerea mai multor parteneri, între care Regatul......
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iran au anunţat în noaptea de duminică spre luni o serie de atacuri reciproce, dând o nouă lovitură armistiţiului ...
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor – Patronul Yum Brands poartă negocieri exclusive cu LongRange Capital
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor ...
Gigantul american Yum Brands, proprietarul lanțurilor Pizza Hut, KFC și Taco Bell, se află în negocieri exclusive pentru ...
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona rusească din Galați – analiză
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona ...
Prăbușirea unei drone rusești peste un bloc din Galați, incident soldat cu răniți și pagube materiale, a readus în ...