Record pentru Wizz Air în anul fiscal 2015: Profitul net a crescut cu 67%, la 146 de milioane de euro

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat miercuri că în anul fiscal care s-a încheiat pe 31 martie 2015 profitul său net a crescut cu 67%, adăugând că se aşteaptă ca tendinţa de creştere să continue şi în acest an pe măsură ce îşi extinde capacităţile, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 27 mai 2015, 08:03
Record pentru Wizz Air în anul fiscal 2015: Profitul net a crescut cu 67%, la 146 de milioane de euro

În cele 12 luni care s-au încheiat la 31 martie 2015, profitul net al Wizz Air a fost de 146 de milioane de euro, comparativ cu 87 de milioane de euro în exerciţiul precedent. Compania a precizat că creşterea profitului a fost susţinută de extinderea reţelei şi capacităţii în Europa Centrală şi de Est cumulată cu reducerea costurilor, scrie Agerpres.

De asemenea, veniturile au crescut cu 21% până la 1,227 miliarde de de euro, în timp ce numărul pasagerilor transportaţi a înregistrat un plus cu 18%, până la 16,5 milioane de pasageri.

Pentru exerciţiul financiar 2016, Wizz Air se aşteaptă la o creştere a capacităţii cu aproximativ 17% precum şi la un profit după taxe situat între 165 şi 175 de milioane de euro. Wizz Air a precizat că nu se aşteaptă să profite de pe urma scăderii preţului petrolului deoarece preţurile mai mici la combustibili înseamnă reducerea preţului biletelor la călătoriile cu avionul.

Fondată în anul 2004, Wizz Air operează o flotă de 59 de aeronave Airbus A320 de la 22 baze aeriene, pe 380 de rute care asigură legătura între 112 destinaţii din 38 de ţări. Compania Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ.

Te-ar mai putea interesa și
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval comercial al anului - dar nu unul omogen. Deși cele două momente sunt......
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german al Apărării Boris Pistorius
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german ...
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius crede că recenta orientare a preşedintelui american Donald Trump către ...
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a repus, marţi, în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat ...