Ce plăteşti când cumperi benzină sau motorină. De unde vin preţurile la pompă

Preţul unui litru de carburant reprezintă în proporţie de mai mult de jumătate taxele şi accizele datorate statului. Preţul petrolului, cursul de schimb, costurile de logistică sau marja companiilor petroliere constituie cealaltă jumătate, fiecare dintre aceste elemente influenţând mai mult sau mai puţin preţul de la pompă.
Economica.net - joi, 04 iun. 2015, 21:27
Ce plăteşti când cumperi benzină sau motorină. De unde vin preţurile la pompă

Un procent de doar 45-48% din preţul carburantului din benzinării este apanajul mărfii propriu-zise, restul fiind taxe percepute direct de către stat, potrivit datelor oferite de companiile petroliere. Practic, la benzinărie nu alimentăm doar maşina, ci şi direct vistieria statului, pentru că distribuitorul de carburanţi virează direct la Finanţe între 52% şi 55% din litrul de benzină sau motorină, reprezentând TVA, acciză şi taxa pe stâlp.

Restul este componenta de preţ cu care „jonglează” producătorul şi distribuitorul de carburanţi: „costuri logistice (distribuţie primară şi secundară – salarii, întreţinere, amortizări – rovigneta, anvelope de iarna, etc.);
• Costuri de operare reţea de distribuţie (salarii, taxe, impozite locale, utilităţi, investiţii obligatorii);
• Costul materiei prime (inclusiv costurile aferente aprovizionării şi prelucrării acesteia);
• Costuri financiare (dobânzi – credite investiţii, curs valutar, etc.);
• Adaos comercial”,

explică reprezentanţii unuia dintre marii distribuitori de pe piaţa locală.

Aşadar, când preţul carburantului se modifică, se modifică doar pe componenta distribuitorului, pentru că statul trebuie mereu să îşi primească partea. Un efect considerabil în preţ îl are costul de achiziţie a materiei prime, legat direct de cotaţia produselor petroliere, care, la rândul său, este legată de cotaţia ţiţeiului. Spre exemplu, am fost martori cu toţii la o scădere abruptă la sub 5 lei a preţului carburanţilor în iarna acestui an, de la peste 6,3 lei în vara anului trecut, pentru că preţul ţiţeiului s-a înjumătăţit în doar şase luni. O scădere de peste 50% a cotaţiilor barilului de petrol s-a transpus, aşadar, într-o ajustare de circa 20% a preţului carburanţilor. Impactul preţului ţiţeiului în preţul carburanţilor are, de obicei, o întârziere de 45 de zile legată de fluxul de producţie. Astfel, ţiţeiul este cumpărat la un anume preţ, apoi descărcat, procesat şi depozitat până să ajungă în staţie, de unde este vândut clienţilor la cotaţiile produselor petroliere.

O altă influenţă importantă o are cursul de schimb leu-dolar. Petrolul şi produsele petroliere sunt cotate în dolari, însă distribuţia în România se face în lei, după care furnizorul este plătit tot în dolari – o întârziere de 30-45 de zile funcţie de fluxul de producţie/achiziţie între preţul de achiziţie şi preţul de desfacere. Astfel, o depreciere a leului în faţa dolarului aduce cu sine scumpirea carburanţilor. Aşa se face că, deşi preţul ţiţeiului este relativ constant de câteva luni, oscilând în jurul valorii de 60 de dolari, carburanţii s-au scumpit la pompă cu aproximativ 10%, strict din cursul de schimb.

Fiecare parte componentă a preţului are influneţă în preţul final. Dar nu înseamnă, în mod automat, că o ajustare într-un sens a unei componente duce la o ajustare proporţională a preţului final. Spre exemplu, cotaţia barilului de ţiţei poate scădea semnificativ, dar, în acelaşi timp, dolarul se poate aprecia în raport cu leul, în aşa fel încât preţul final să rămână neschimbat sau să scadă foarte puţin.

În România există trei mari producători de carburanţi – Petrom, Rompetrol şi LukOil – şi mai mulţi distribuitori majori. Trendul de preţ al carburanţilor este urmat fără excepţie de toţi distribuitorii, chiar dacă în proporţii diferite.

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...