Ponta: Am început procedurile pentru listarea CN Aeroporturi Bucureşti

Premierul Victor Ponta a declarat joi că CN Aeroporturi Bucureşti înregistrează profit şi o creştere rapidă, ceea ce a condus la demararea procedurilor în vederea listării de tip IPO (ofertă publică iniţială), circa 20% din acţiuni urmând a fi scoase la vânzare.
Economica.net - J, 04 iun. 2015, 11:20
Ponta: Am început procedurile pentru listarea CN Aeroporturi Bucureşti

‘Aeroporturi Bucureşti este pe profit, are o creştere rapidă şi am început procedurile pentru o listare IPO. Ideea este să creştem capitalul, nu să luăm bani la buget (…) şi să lăsăm noul capital în companie pentru dezvoltare’, a afirmat premierul după Conferinţa Regională Euromoney pentru Finanţe şi Investiţii pentru Europa de Sud-Est.

Întrebat dacă în cazul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti se are în vedere listarea a 5% dintre acţiuni, Ponta a afirmat că 5% nu ar fi o cotă ‘serioasă’, scrie Agerpres.

La întrebarea dacă 20 sau 25% ar fi suficient, Ponta a răspuns: ‘Mai mult sau mai puţin. Vom urma, mai mult sau mai puţin, procedurile de listare de succes folosite în cazurile Romgaz, Transgaz, Transelectrica’.

Referindu-se la TAROM, premierul a spus că nu există încă o înţelegere încheiată şi că autorităţile vizează un investitor serios, care să ajute la modernizarea companiei.

‘Nu, nu este o înţelegere încheiată, aş fi vrut să fie o înţelegere încheiată, dar nu este o înţelegere încheiată. TAROM este o companie bună, cu perspective regionale bune, dar este nevoie încă de restructurări, de revenire la profit. Suntem absolut angajaţi să atragem un investitor strategic. Care va fi acest investitor?… Am avut negocieri cu multe companii, dar nimic oficial. Suntem interesaţi de orice investitor serios care să ajute TAROM să se modernizeze’, a declarat premierul întrebat dacă statul român a încheiat o înţelegere cu Turkish Airlines pentru preluarea unui pachet de acţiuni la TAROM.

Ponta a adăugat că, în acord cu prevederile europene, statul român trebuie să păstreze 51% din acţiuni la TAROM.

Despre o listare la Bursă a TAROM, Ponta a susţinut că o astfel de procedură în cazul unei companii cu pierderi este un lucru riscant.

Compania aeriană turcă Turkish Airlines a anunţat miercuri că nu a luat nicio decizie referitoare la achiziţionarea unui pachet de 49% din acţiunile TAROM, informează cotidianul Daily Sabah.

‘În ultima vreme, au apărut în media informaţii potrivit cărora Turkish Airlines are de gând să preia 49% din acţiunile TAROM. Am dori să anunţăm că, la acest moment, nu există nicio decizie a Consiliului director referitoare la o achiziţie de acest fel’, se arăta într-un comunicat remis de Turkish Airlines Bursei de la Istanbul.

Marţi, o publicaţie din România a informat că Turkish Airlines a demarat negocierile pentru preluarea TAROM.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...