Logan, Duster şi Sandero, în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia

Modelele Logan, Duster şi Sandero s-au situat, în mai, în topul celor mai bine vândute 25 de maşini în Rusia, conform datelor publicate luni de Association of European Businesses (AEB), însă livrările de autoturisme şi vehicule comerciale au înregistrat un declin de 38%, transmite Bloomberg. 
Economica.net - lun, 08 iun. 2015, 16:21
Logan, Duster şi Sandero, în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia

Luna trecută, pe primul loc în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia s-a situat modelul Solaris, de la Hyundai (cu 10.654 de unităţi), urmat de modelul Lada Granta (cu 8.471 de unităţi), fabricat de AvtoVAZ. Pe locurile nouă şi zece se află Duster şi Logan, cu 3.427 de unităţi, şi, respectiv, 3.282 de vehicule, în timp ce locul 13 a fost ocupat de Sandero, cu 2.446 de vehicule. Duster, Logan şi Sandero sunt fabricate de Renault.

Vânzările de maşini şi vehicule comerciale uşoare au scăzut în luna mai cu 38% pe piaţa rusă, a cincea lună de declin, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia şi a deprecierii rublei, a anunţat Association of European Businesses. În ianuarie, s-a înregistrat un recul de 42%. Luna trecută, au fost vândute în Rusia 125.801 maşini şi vehicule comerciale uşoare, faţă de 201.487 în mai 2014.

Vânzările auto s-ar putea contracta anul acesta cu 24%, la 1,89 milioane de unităţi, după un declin de 10% în 2014, conform estimărilor AEB.
Declinul economiei şi deprecierea rublei au determinat producătorii auto să-şi reducă producţia, să ofere reduceri sau să scadă preţurile.

În perioada ianuarie – mai 2015, vânzările de maşini şi vehicule comerciale uşoare au scăzut cu 37,7%, la 641.933 vehicule.

În primele cinci luni din acest an, pe primul loc în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia, s-a situat Lada Granta (cu 49.542 unităţi), fabricat de AvtoVAZ, urmat de modelul Solaris de la Hyundai (cu 44.455 unităţi). Pe locurile cinci şi şapte se află Duster şi Logan, cu 16.860 unităţi, şi, respectiv, 16.493 de vehicule, în timp ce locul 16 a fost ocupat de Sandero, cu 11.184 vehicule. Duster, Logan şi Sandero sunt fabricate de Renault.

Potrivit unui acord convenit anul trecut, alianţa Renault-Nissan va prelua controlul producătorului auto rus AvtoVAZ în 2014. Împreună, Renault, Nissan şi AvtoVAZ controlează 30% din piaţa auto din Rusia, obiectivul fixat de directorul general Carlos Ghosn fiind atingerea unei cote de piaţă de 40%, în anul 2016.

Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...