IATA: Profiturile companiilor aeriene se vor dubla în 2015, ajungând la 29 miliarde dolari

Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a revizuit în creştere estimarea privind profiturile industriei aeriene în 2015, pe fondul performanţelor obţinute de operatorii din America de Nord şi a ieftinirii combustibilului, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 
Economica.net - lun, 08 iun. 2015, 17:26
IATA: Profiturile companiilor aeriene se vor dubla în 2015, ajungând la 29 miliarde dolari

Companiile aeriene din întreaga lume ar urma să înregistreze în acest an profituri cumulate de 29,3 miliarde de dolari, faţă de 25 de miliarde de dolari estimate anterior, şi aproape dublu raportat la nivelul din 2014. Instituţia a apreciat că declinul preţului la ţiţei va stimula câştigurile operatorilor aerieni, dar a avertizat că profiturile ar putea fi afectate de aprecierea dolarului.

„Profiturile industriei aeriene sunt departe de a fi uniforme. Multe companii aeriene încă se confruntă cu dificultăţi majore”, a avertizat directorul general al IATA, Tony Tyler.

Marja netă de profit aproape se va dubla anul acesta, la 4%, faţă de 2,2% anul trecut, iar nota de plată pentru combustibil va scădea la 191 miliarde de dolari, faţă de 226 miliarde de dolari în 2014, când operatorii aeriene au înregistrat câştiguri de 16,4 miliarde de dolari.

Industria aeriană, unde lucrează 2,5 milioane de persoane, ar urma să genereze investitorilor câştiguri de 4,9 miliarde de dolari, pe fondul ratelor scăzute ale dobânzilor şi a măsurilor de restructurare, apreciază IATA.

Marja netă de profit în America de Nord ar urma să ajungă la 7,5% anul acesta, iar profiturile se vor ridica la 15,7 miliarde de dolari, spre deosebire de marje de profit de 2,5% în Asia şi de 2,8% în Europa.

Luna trecută, IATA a avertizat că cererea pentru transportul aerian s-ar putea atenua în trimestrul doi din 2015, din cauza încetinirii creşterii economiilor din Asia şi Europa.

În martie, cererea pentru călătoriile cu avionul a crescut cu 4,7%, dar în trimestrul doi s-ar putea înregistra o atenuare.
„Există semne că activitatea comercială în regiunea Asia-Pacific încetineşte, iar slăbiciunea zonei euro continuă să dezamăgească”, a afirmat directorul general al IATA, Tony Tyler.

Numărul pasagerilor transportaţi va ajunge la nivelul record 3,5 miliarde în 2015, a estimat recent IATA.

IATA este o organizaţie care reprezintă aproximativ 260 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 80% din traficul aerian mondial.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 3 Mircești - Pașcani din Autostrada A7 Bacău - Pașcani, construită de grupul UMB. Imaginile surprind în mare parte lucrări de......
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru persoane au căzut, sâmbătă, într-o prăpastie din masivul Bucegi, la faţa locului fiind aşteptate să intervină ...
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 ...
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei. Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în ...
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenită între timp şi vicepreşedinte al PNL, afirmă, sâmbătă, că PSD a ...