OMV Petrom: Sistemul românesc este vulnerabil atunci când creşte cererea de gaze naturale

Sistemul românesc este vulnerabil de fiecare dată când vorbim de o evoluţie majoră a creşterii cererii de gaze naturale, a declarat marţi Gabriel Selischi, membru în board-ul executiv responsabil pentru Upstream, OMV Petrom, într-o conferinţă organizată de Consiliul Investitorilor Străini (FIC).
Economica.net - mar, 09 iun. 2015, 09:27
OMV Petrom: Sistemul românesc este vulnerabil atunci când creşte cererea de gaze naturale

‘În primele 4 luni din acest an România şi-a acoperit necesarul astfel încât nu a fost nevoie să importe gaze din Rusia. Asta arată stabilizarea producţiei în ceea ce priveşte gazul şi petrolul, iar cei doi mari producători împreună (n.r. Romgaz şi OMV – Petrom) cu ceilalţi jucători din comunitate au contribuit foarte mult la acest lucru. (…) Sistemul românesc este vulnerabil de fiecare dată când vorbim despre o evoluţie majoră a creşterii cererii. Se observă foarte mult că în sezonul rece sistemul nu este capabil să furnizeze cantitatea solicitată’, a spus Selischi.

Potrivit acestuia, companiile de mică anvergură din sectorul gazelor naturale care doresc să investească într-o conductă de gaze trebuie să aibă condiţiile necesare, respectiv infrastructură de transport, astfel încât investiţia să fie rentabilă, scrie Agerpres.

‘Vorbim despre anumite condiţii pe care România trebuie să le îndeplinească. Pe deoparte vorbim de interconectarea alături de Bulgaria, iar cea de-a doua interconectare trebuie să fie cu Ungaria. Pentru un operator mic, în special unul de mică anvergură, nu Romgaz sau Petrom, care a început să activeze de curând în această branşă, dacă doreşte să investească într-o conductă lungă sau într-o unitate de procesare trebuie să aibă condiţiile necesare astfel încât investiţia lor să fie cu adevărat rentabilă. Avem nevoie de infrastructură de transport. Dacă nu avem, nu vom avea companii competitive. O a doua cerinţă se referă la un regim fiscal stabil în domeniul energetic’, a explicat oficialul OMV Petrom.

Potrivit FIC, investitorii străini care operează în sectorul energetic au investit peste 22 miliarde de euro în România începând cu 2002 şi până în prezent, sumă care a contribuit la stabilitatea acestui sector.

‘Investitorii străini care operează în sectorul energetic au investit peste 22 miliarde de euro în România începând cu 2002, sumă care a contribuit la stabilitatea unui sector care fusese anterior subfinanţat. Companiile din sectorul energetic în care investitorii străini joacă un rol important au contribuit în anul 2014 la bugetul de stat cu aproximativ 3 miliarde euro din colectarea TVA, impozitul pe venit, accize, redevenţe şi plăţi ale angajaţilor’, precizează CIS în comunicat.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) organizează, marţi, o masă rotundă pe tema necesităţii investiţiilor în sectorul românesc al energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...