Fornetti a ieşit din insolvenţă

Fornetti este din nou o companie de patiserie independentă și de succes, o dată încheiat planul de reorganizare, îndeplinind toate obligațiile asumate către creditori, bănci și parteneri, declară oficialii companiei.
Economica.net - lun, 15 iun. 2015, 06:35
Fornetti a ieşit din insolvenţă

„Compania s-a străduit, în ultimii 3 ani, să mențină cei peste 400 de angajați și calitatea ridicată a produselor livrate zilnic pentru mai mult de 200.000 de consumatori, în România”, spun oficialii Fornetti.

În următoarele 8 săptămâni, administratorii judiciari vor propune închiderea procedurii de reorganizare, iar din momentul rămânerii definitive a sentinței judecătorului sindic compania își va continua activitatea fără supravegherea administratorilor judiciari.

Anul 2015 arată un trend pozitiv, cu creștere a vânzărilor de până la 15%, 70 de magazine deschise și noi investiții în modernizarea magazinelor. Cifrele confirmă creșterea comunicată și la începutul acestui an.

„Doresc să mulțumesc personal dar și în numele companiei pe care o reprezint, consumatorilor și partenerilor, furnizorilor, creditorilor și administratorilor judiciari pentru spijinul acordat și atitudinea pozitivă manifestată pe întreaga durată a acestei dificile perioade de reorganizare”, a declarat Csaba Toth, director general Fornetti România.

Urmează vremuri interesante – din luna august a acestui an, compania va începe implementarea de noi proiecte, introducerea de noi produse și modernizarea magazinelor Fornetti, iar implementarea planurilor sunt în măsură să susțină o creștere accentuată până în anul 2017, mai spun oficialii Fornetti.

Te-ar mai putea interesa și
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank (România) S.A. a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., în urma aprobării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), informează instituția financiară......
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) ...
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix, companie românească de tehnologie cu peste 30 de ani de experiență, și Casa Corpului Didactic „Spiru ...
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt ...