Administratorul Hidroelectrica încearcă „o aroganţă: Să listăm Hidroelectrica până în mai 2016”

Producătorul de energie Hidroelectrica, aflat în insolvenţă, ar putea fi listat la bursă în timp ce se află încă în insolvenţă, până în luna mai a anului viitor, a declarat pentru MEDIAFAX administratorul judiciar al companiei, Remus Borza.
Economica.net - lun, 15 iun. 2015, 08:15
Administratorul Hidroelectrica încearcă

„Văd Hidroelectrica listată anul viitor. O să încercăm o aroganţă: să listăm compania chiar şi în insolvenţă, dacă nu va ieşi până la anul, în mai. Şi urmărim acest obiectiv, ca în luna mai să avem Hidroelectrica pe bursă, peste nouă luni”, a afirmat Borza.

Listarea va avea loc prin lansarea la tranzacţionare a 15% din acţiuni, scrie MEDIAFAX.

Ministerul Economiei deţine 80% din capitalul companiei, iar Fondul Proprietatea (FP) restul de 20%.

În ceea ce priveşte rezultatele din primele cinci luni din acest an, Hidroelectrica a înregistrat un profit istoric de 625 milioane lei, cu 150 milioane lei mai mult decât în perioada simiară din 2014. Producţia din primele cinci luni se ridică la 8,3 TWh, cu 1,1 TWh mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului anterior, afirmă Borza. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
Nazare: România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru toată Europa
România poate deveni un furnizor strategic de produse agroalimentare pentru regiune şi pentru Europa, însă pentru valorificarea acestui potenţial sunt necesare ferme mai competitive, asociere,......
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
România are cea mai ridicată rată de plată ramburs din Uniunea Europeană: două din trei comenzi online sunt plătite ...
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 948,3 milioane lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, ...
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Bugetul Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) pentru anul 2026 prevede investiţii de aproximativ un miliard ...