Ce s-a întâmplat cu „stadionul” Kaufland de la Lugoj

Retailerul german Kaufland, operatorul celui mai mare lanţ de hipermarketuri din România, a obţinut planul urbanistic zonal pentru primul său magazin din Lugoj. Retailerul a fost în negocieri cu Primăria pentru construcţia unui stadion, în schimbul unui teren pentru magazin.
Economica.net - J, 18 iun. 2015, 21:02
Ce s-a întâmplat cu

La mai bine de trei ani de când încearcă să convingă Primăria Lugoj să renunţe la o parte din stadionul din localitate (Zona Stadion 1) în schimbul primului hipermarket din oraş, retailerul german Kaufland a obţinut aprobarea pentru construcţie. În partea opusă a oraşului însă. Pe strada Timişoarei, în jurul clădirii Butan Gas, pe un teren cumpărat de la privaţi. „Firma respectivă (Kaufland n.red) a hotărât că este mai bine să construiască magazinul pe un teren privat, aşa că au negociat mai mult timp cu proprietarii de terenuri şi vor construi magatinul pe str Timişoarei”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficiali ai Primăriei Lugoj. Potrivit acestora, noul stadion va rămâne momentan în stadiul de proiect.

Unitatea, care va fi inaugurată în 2016 sau 2017, va avea o suprafaţă de vânzare de aproximativ 2.500 mp, fiind adaptat astfel ca format pentru oraşele mici ale ţării. Primul hipermarket de dimensiuni reduse Kaufland a fost deschis la Gherla, judeţul Cluj, în septembrie 2014. „Construcţia propriu-zisă va demara în anul 2016, dar nu avem încă stabilită data exactă. La acest moment nu putem aprecia când va fi finalizată. Pentru un nou magazin Kaufland este nevoie de cca. 100 de angajati”, se arată într-un comunicat al companiei, citat de cetateanul.ro

Investiţia medie într-un magazin Kaufland se situează între 6 şi 9 milioane euro.

Povestea unei idei inedite despre un hipermarket şi un stadion 

La începutul lui 2012, Kaufland România, cel mai mare retailer alimentar din ţară, făcea Primăriei Lugoj o propunere inedită: voiau să concesioneze o parte din terenul din incinta Stadionului Municipal Lugoj (Zona Stadion 1) pentru a ridica acolo un hipermraket, în schimbul construirii, pe banii lor, a unui nou stadion. „Reprezentantul acestei firme (Kaufland n.red) ne-a adresat o propunere de acest fel, care va fi analizată în cadrul ședinței Ordinare a Consiliului Local Municipal Lugoj din luna februarie a acestui an”, declarau în februerie 2012, pentru RomaniaTV.net, oficiali ai Primăriei Lugoj, potrivit cărora stadionul era funţional, dar neîngrijit.

Cum ar fi arătat stadionul

Potrivit cerinţelor Primăriei, noul stadion construit de Kaufland ar fi trebuit să aibă o capacitate de 7.400 de locuri, după modelul stadionului CFR Cluj. De asemenea, ar fi fost prevăzut cu 300 de locuri de parcare, şase piste de atletism, copertină etc. Amplasamentul ales de Municipalitate pentru investiţie era zona fostului Hipodrom, pe Câmpia Libertăţii. 

Kaufland România operează în momentul de faţă peste 100 de unităţi pe plan local, fiind cel mai mare lanţ de hipermarketuri din ţară. Compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 7,9 miliarde de lei, cu 10% mai mult faţă de anul precedent şi a anunţat pentru anul acesta 7 inaugurări. În martie, retailerul a deschis primul hipermarket din acest an, la Constanţa.

Grupul Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.110 de magazine în 7 ţări, in Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România. Cu acest nou magazin, Kaufland își confirmă poziția de cel mai mare retailer din România.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, asigurând legătura între Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva, va......
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...