CE trimite România la Curtea Europeană de Justiţie pentru că nu a adoptat un plan de urgenţă pentru aprovizionarea cu gaze

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu a adoptat un plan de urgenţă în temeiul Regulamentului (UE) nr. 994/2010 privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Economica.net - J, 18 iun. 2015, 11:27
CE trimite România la Curtea Europeană de Justiţie pentru că nu a adoptat un plan de urgenţă pentru aprovizionarea cu gaze

Regulamentul are ca obiectiv garantarea faptului că statele membre sunt bine pregătite pentru a face faţă unor eventuale întreruperi ale aprovizionării. În acest scop, statele membre trebuie să elaboreze, printre altele, planuri de urgenţă şi să le notifice Comisiei Europene. Un plan de urgenţă stabileşte măsurile şi procedurile care intră în vigoare în cazul întreruperii aprovizionării cu gaze şi care sunt bine coordonate cu statele membre vecine. Statele membre au avut obligaţia de a adopta aceste planuri până la data de 3 decembrie 2012, scrie Agerpres.

În noiembrie 2013, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere deoarece nu a adoptat un plan naţional de urgenţă. În noiembrie 2014, Comisia a emis un aviz motivat, deoarece România era încă în neconformitate cu regulamentul privind securitatea aprovizionării cu gaze. Planul de urgenţă încă nu a fost adoptat şi acest lucru poate afecta capacitatea României de a face faţă unei posibile situaţii de criză.

Regulamentul UE privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale creează un indicator comun pentru a evalua ameninţările grave la adresa securităţii aprovizionării cu gaze. De asemenea, defineşte standardul de aprovizionare pe care ţările din UE trebuie să se pregătească să îl respecte, chiar şi în cazul unei întreruperi; solicită statelor membre să desemneze o autoritate responsabilă în mod specific pentru aprovizionarea cu gaze; solicită autorităţii să creeze un plan de acţiune preventiv care să evalueze riscurile legate de aprovizionare şi să propună măsuri preventive, cum ar investiţiile în conducte noi; solicită autorităţii să elaboreze planuri de urgenţă pentru a face faţă unei crize; instituie un grup de coordonare pentru gaze, pentru a coordona acţiunile şi a permite realizarea unui schimb de informaţii între autorităţile naţionale şi industrie.

La 16 octombrie 2014, Comisia a publicat comunicarea privind testele de rezistenţă care analizează efectele unei posibile întreruperi, parţiale sau totale, a aprovizionării cu gaze naturale din Rusia. Una dintre principalele concluzii a fost că sporirea cooperării şi coordonării poate atenua substanţial impactul unei întreruperi. În paralel cu testele de rezistenţă, a fost adoptat un raport privind punerea în aplicare a Regulamentului privind securitatea aprovizionării. Acesta a demonstrat ca regulamentul a produs deja efecte benefice importante privind securitatea aprovizionării cu gaze a Europei, atât în ceea ce priveşte pregătirea pentru o situaţie de criza, cât şi în ceea ce priveşte măsurile de atenuare a efectelor acesteia. În acelaşi timp, raportul a evidenţiat şi domeniile în care îmbunătăţirea punerii în aplicare poate consolida şi mai mult securitatea aprovizionării cu gaze a Europei. În prezent, Comisia lucrează la o revizuire a regulamentului. Revizuirea nu înseamnă că aplicarea regulamentului poate fi suspendată. Prin urmare, Comisia îşi continua eforturile pentru a încuraja o mai buna respectare a dispoziţiilor existente.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...