CNADNR mai are de cheltuit anul acesta circa 763 de milioane de euro din POS-T

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) mai are la dispoziţie anul acesta pentru proiecte circa 763,213 milioane de euro, respectiv 33,67% din sumele alocate prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007 - 2013, potrivit Planului de acţiune al CNADNR pentru anul 2015, dat joi publicităţii.
Economica.net - J, 25 iun. 2015, 13:06
CNADNR mai are de cheltuit anul acesta circa 763 de milioane de euro din POS-T

Potrivit documentului, în perioada 2007 – 2014, au fost solicitate pentru rambursare cheltuieli de peste 1,915 miliarde de euro, respectiv 84,5% din totalul alocat prin POS-T 2007-2013, de circa 2,267 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Până la 31 decembrie 2014, ca urmare a analizelor efectuate de Autoritatea de Management privind solicitările CNADNR de rambursare a cheltuielilor, au fost aplicate, conform prevederilor legale, unele corecţii financiare, de 10%, 15% sau 25%, din cauza deficienţelor înregistrate la procedurile de achiziţie publică sau a constatării unor cheltuieli neeligibile. În consecinţă, la finele anului trecut, valoarea Declaraţiilor de Cheltuieli transmise la Ministerul Finanţelor Publice de către MT – AM POST a fost de 1,504 miliarde de euro, reprezentând un grad de absorbţie de 66,33%.

‘Rezultă că, până la 31.12.2015, a rămas de utilizat valoarea de 763.212.939,03 euro, reprezentând 33,67% faţă de sumele alocate de CEE în cadrul POS-T 2007 – 2013. CNADNR îşi propune în anul 2015, ca împreună cu Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor Publice, să identifice soluţii pentru utilizarea integrală a acestei sume (proiecte în sectorul de transporturi, proiecte retrospective în domeniul infrastructurii rutiere etc), având în vedere că CNADNR deţine în prezent un portofoliu de proiecte în diferite stadii, care pot acoperi parţial sumele rămase de utilizat’, se menţionează în document.

Pentru continuarea perioadei de program 2007 – 2013 se va aplica Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014 – 2020, care a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare a României identificate în Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 şi în acord cu CSC şi Documentul de Poziţie al serviciilor Comisiei Europene.

‘Priorităţile de finanţare stabilite prin POIM contribuie la realizarea obiectivului general al Acordului de Parteneriat, respectiv, de a reduce disparităţile de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale UE, prin abordarea directă a două din cele cinci provocări de dezvoltare identificate la nivel naţional: Infrastructura şi Resursele. Având în vedere gradul ridicat de corelare şi complementaritate a tipurilor de investiţii în infrastructură, precum şi experienţa perioadei 2007 – 2013, promovarea investiţiilor în domeniul infrastructurii şi alocarea resurselor se vor realiza într-un program care are ca obiectiv global: dezvoltarea infrastructurii de transport, mediu, energie şi prevenirea riscurilor la standarde europene, în vederea creării premiselor unei creşteri economice sustenabile, în condiţii de siguranţă şi utilizare eficientă a resurselor naturale’, se spune în Planului de acţiune al CNADNR pentru anul 2015.

Conform prevederilor Acordului de Parteneriat 2014-2020, CNADNR, în calitate de beneficiar al POIM 2014-2020, are acces la finanţarea din fonduri europene pentru infrastructura de transport rutier.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...