RADET Bucureşti vrea să închidă 13 centrale pentru că nu are bani să le întreţină. Vor fi afectaţi 37.000 de utilizatori

RADET Bucureşti este în situaţia de a închide funcţionarea a 13 centrale proprii, care deservesc 37.000 de utilizatori din Bucureşti, se arată în planul de administrare al RADET Bucureşti, cuprins într-un proiect de hotărâre ce ar putea fi adoptat în şedinţa Consiliului General de luni, notează Agerpres.
Economica.net - vin, 26 iun. 2015, 20:59
RADET Bucureşti vrea să închidă 13 centrale pentru că nu are bani să le întreţină. Vor fi afectaţi 37.000 de utilizatori

„Întrucât nu există materiale care să asigure buna funcţionare, regia este în situaţia de a închide funcţionarea a 13 centrale proprii, care deservesc 37.000 de utilizatori, iar în continuare, pe măsură ce apar avarii, RADET Bucureşti va proceda la închiderea tronsoanelor de furnizare afectate, pentru a evita pierderile şi, nu în ultimul rând, producerea de evenimente în exploatare”, se precizează în planul de administrare.

Potrivit documentului, datoriile înregistrate de RADET Bucureşti către Electrocentrale Bucureşti şi către furnizorii de materii prime şi materiale, coroborate cu poprirea în cuantum de 100% a conturilor regiei, au dus la imposibilitatea aprovizionării cu materiale şi servicii necesare pentru exploatarea în siguranţă a instalaţiilor de producere, transport şi distribuţie a energiei termice, asigurarea continuităţii serviciului de furnizare a energiei termice către clienţi, intervenţia operativă cu personal de specialitate, materiale şi utilaje necesare pentru remedierea avariilor apărute accidental, în special din cauza vechimii conductelor.

„Subalocarea financiară are consecinţe dintre cele mai grave privind continuitatea funcţionării sistemului public de alimentare cu energie termică a populaţiei din Municipiul Bucureşti, produce dificultăţi majore în relaţia cu principalii furnizori, determinând suspendarea relaţiilor comerciale cu aceştia, blocarea activităţii regiei şi, nu în ultimul rând, dificultăţi economice în lanţ la Electrocentrale Bucureşti şi la ceilalţi producători de energie termică, furnizori de gaze, de energie electrică, apă, etc”, se arată în plan.

Potrivit acestuia, incapacitatea de plată în care se află RADET poate conduce la încetarea activităţii, fapt ce poate provoca catastrofe pentru populaţie.

„Începând cu 2014, Electrocentrale Bucureşti a instituit popriri în cuantum de 100% pe toate conturile RADET Bucureşti, iar pe contul tip escrow poprirea a fost în mod constant cuprinsă între 50% şi 100%. La data prezentei, RADET Bucureşti a acumulat datorii importante către terţi, inclusiv instituţiile statului, bugetul de stat şi bugetele locale, înregistrând, în afară de Electrocentrale Bucureşti, datorii în sumă de aproximativ 130.000.000 de lei”, relevă sursa citată.

Planul de administrare al RADET Bucureşti a fost elaborat de consiliul de administraţie al instituţiei.

„Strategia de administrare îşi propune să îmbine în mod eficient managementul tehnic cu acela financiar şi comercial, în scopul asigurării viabilităţii şi profitabilităţii societăţii”, menţionează planul.

Strategia de administrare are următoarele obiective: transformarea regiei în societate comercială, o nouă viziune şi fundamentarea noului design al sistemului centralizat de alimentare cu energie termică, creşterea sustenabilă a viabilităţii tehnice a sistemului centralizat şi eficacităţii operaţionale a noii societăţi, trecerea la funcţionarea în condiţii de eficienţă economică, în consens cu condiţiile şi asumările CGMB şi aşteptările consumatorilor.

Documentul va viza îmbunătăţirea modelului de management al regiei.

„Performanţa operaţională a RADET Bucureşti poate fi atinsă prin: implementarea programelor de investiţii, realizarea şi planificarea mentenanţei la infrastructură, planificare şi urmărire bugetară la nivel detaliat, optimizare fluxuri şi procese, motivarea adecvată a personalului, recunoaşterea performanţei”, relevă sursa citată.

În ceea ce priveşte performanţa financiară a RADET Bucureşti vor fi avute în vedere, printre altele, revizuirea politicii de tarife şi diversificarea surselor de finanţare a investiţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...