Alo, Băsescu vă deranjează… De ce greşeşte şeful statului când dă telefon la TV

Traian Băsescu este un mare amator al telefoanelor, în direct, la TV. Înainte de schimbul de replici cu Raed Arafat, şeful statului a mai avut numeroase astfel de intervenţii.  De pomină sunt disputele cu Tăriceanu. Adriana Săftoiu, fostul său purtător de cuvânt, îl sfătuia atunci şi susţine şi acum că intervenţiile în direct îl dezavantajează. "Preşedintele trebuie să intervină în momente grele, cruciale, nu te expui aşa tot timpul..."
ionut.dumitrescu - mie, 11 ian. 2012, 16:24

Adriana Săftoiu a declarat pentru RTV.NET că, pe vremea când lucra la Cotroceni, sfatul său către preşedinte era să evite astfel de abordări.

Preşedintele a rămas constant în ceea ce priveşte intervenţiile telefonice la emisiuni televizate. Intervenea şi atunci, intervine şi acum. Eu, de asemenea, am rămas constantă – nu le-am susţinut nici atunci, nu le consider oportune nici acum„, a spus Săftoiu.

Uneori reuşeam să-l conving, alteori nu„, mai precizează Săftoiu, legat de încercările de a-l opri pe şeful statului să mai intre în direct la televiziuni.

Ea afirmă că mesajul preşedintelui trebuie transmis doar în contexte care să fie la înălţimea funcţiei, altfel se poate produce o supraexpunere. Iar, din această cauză, mesajul riscă să fie bruiat.

Preşedintele trebuie să intervină în momente grele, cruciale, nu te expui aşa tot timpul, imediat cum deschizi televizorul. Această supraexpunere nu-l avantajează pe preşedinte, mesajul riscă să fie bruiat„, mai spune Săftoiu.

În cazul schimbului de replici Băsescu-Arafat, liberala afirmă că preluarea mesajului ce ţine de noua lege a sănătăţii ar fi trebuit făcută de cei care se ocupă de această lege.

„Antecedente” la TV

Din trecutul intervenţiilor la TV ale preşedintelui Traian Băsescu, memorabilă rămâne cearta în direct, de la televiziunea publică, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Este vorba de intervenţia din februarie 2007 de la TVR, când şeful statului a lansat pe agenda publică expresia „băieţii deştepţi din energie”, acuzându-i de corupţie pe Tăriceanu şi pe fostul ministru al Economiei, Codruţ Sereş.

O clipă, că aveţi o faţă de european şi un european sadea, cu papion, are disciplina dialogului! În energie avem o mafie, o ştiţi de doi ani şi nu faceţi nimic„, îi reproşa şeful statului lui Tăriceanu.

La replica lui Tăriceanu cum că Băsescu nu se adresează civilizat, preşedintele a dat răspunsul lămuritor:

Eu nu discut cu dumneavoastră, ci cu realizatorul emisiunii, eventual cu telespectatorii„.

Moment de maximă sinceritate

În decembrie 2009, şeful statului recunoştea că nu se simte deloc în pielea sa când vine vorba de rigorile de comunicare specifice funcţiei de preşedinte, pe care consilierii săi i le stabilesc.

Nu trebuia să las relaţia cu presa numai în mâna intermediarilor„, declarat Băsescu.

La finalul primului său mandat, el spunea că ar fi trebuit să aibă o relaţie directă cu presa.

Întrebat atunci care au fost cauzele pentru care nu a avut această relaţie, şeful statului răspundea: „Timpul şi punctul de vedere al consilierilor„.

Te-ar mai putea interesa și
Scumpire generalizată a motorinei în benzinării azi. Mai este un singur ban până la pragul de 11 lei pe litru
Scumpire generalizată a motorinei în benzinării azi. Mai este un singur ban până la pragul de 11 lei pe litru
Toate rețelele mari de distribuție a carburanților din România au crescut azi prețurile la motorină, urmând exemplul celor de la OMV Petrom, care au scumpit ieri. Un singur ban ne mai desparte......
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgenţă înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta ...
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat luni cu reprezentanţi ai companiilor, băncilor şi fondurilor de investiţii americane ...
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
O pană de cauciuc, o baterie descărcată, o defecțiune sau lipsa combustibilului pot opri o călătorie fără avertisment, ...