Symmetrica mizează în afacerile din 2015 pe segmentul rezidenţial, cu două noi game de produse

Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate, mizează, în 2015, pe segmentul rezidenţial în dinamica afacerilor, cu o pondere de 20 % a sectorului rezidenţial în business-ul companiei, anunţă Agerpres.
Economica.net - lun, 13 iul. 2015, 19:58
Symmetrica mizează în afacerile din 2015 pe segmentul rezidenţial, cu două noi game de produse

‘Lansarea noilor game va avea un impact important şi în business-ul companiei. Astfel, în 2015, estimăm o creştere a volumelor livrate către proiecte rezidenţiale până la 20%, faţă de 10% în 2014’, a declarat Sebastian Bobu, Directorul Executiv al Symmetrica.

Referitor la cifra de afaceri, reprezentantul companiei mizează pe continuarea trendului ascendent din ultimii ani şi ţinteşte o majorare a afacerilor cu circa 5%, până la peste 77 de milioane de lei (17,3 milioane de euro).

‘Decizia de a extinde gama de produse a venit ca o urmare firească în evoluţia companiei noastre şi din dorinţa de a satisface exigenţele din ce în ce mai mari ale clienţilor în ceea ce priveşte calitatea şi designul produselor’, a explicat Sebastian Bobu.

Ţinând cont de avansul proiectelor rezidenţiale, Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunţă extinderea portofoliului cu două game de produse noi speciale pentru amenajarea curţilor şi a grădinilor. Astfel, cele două noi colecţii, Symmetrica Select şi Symmetrica pentru Grădină, devin principalele soluţii de amenajare pentru clienţii rezidenţiali care îşi doresc produse cu un design exclusivist şi o durată de viaţă îndelungată. Noile pavaje, alături de kit-urile destinate îngrijirii grădinii, încurajează amenajarea unor ambiente unice prin culoare, forme şi texturi, oferind beneficiarilor peste 30 de produse diferite, arată reprezentanţii companiei, într-un comunicat remis AGERPRES.

‘Fie că este vorba de ansambluri rezidenţiale sau de construcţii private, încă de la începutul anului am simţit o dezmorţire a investiţiilor. În plus, constructorii optează tot mai des pentru produse de calitate superioară, pe de o parte, iar pe de altă parte proprietarii sunt mai atenţi la ce materiale sunt folosite pentru amenajare’, arată directorul executiv al Symmetrica.

Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile.

Firma a fost înfiinţată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60% din acţiuni) şi Florin-Cristinel Stanciu (40% din acţiuni).

Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012) şi Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012).

Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl, Penny Market, parcări cu pavele ecologice în Bucureşti etc. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice din întreaga ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...