Profitul Ford a depăşit aşteptările analiştilor, datorită vânzărilor solide din America de Nord

Profitul Ford Motor a urcat cu 44% în trimestrul doi din 2015, depăşind aşteptările analiştilor de pe Wall Street, datorită vânzărilor solide din America de Nord, transmit AP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Economica.net - mar, 28 iul. 2015, 14:21
Profitul Ford a depăşit aşteptările analiştilor, datorită vânzărilor solide din America de Nord

Al doilea mare producător auto din SUA a înregistrat, în perioada aprilie-iunie 2015, un profit net de 1,89 miliarde de dolari, sau 0,47 dolari pe acţiune, în timp ce analiştii se aşteptau la un câştig de 0,37 dolari pe acţiune. Veniturile au scăzut uşor, la 37,3 miliarde de dolari, depăşind de asemenea aşteptările analiştilor, de 35,34 miliarde de dolari.

Ford şi-a menţinut estimarea pentru 2015 privind obţinerea unui profit operaţional de 8,5 – 9,5 miliarde de dolari.

În America de Nord, Ford a înregistrat în trimestrul doi din 2015 un profit record, de 2,6 miliarde de dolari, faţă de 2,4 miliarde de dolari în perioada similară din 2014 dar Ford a înregistrat pierderi înainte de taxe de 14 milioane de dolari în Europa, de 185 milioane de dolari în America de Sud şi de 46 milioane de dolari în Africa şi Orientul Mijlociu.

Vânzările globale ale constructorului auto au urcat cu 2% în trimestrul doi din 2015, la aproape 1,7 milioane de vehicule. Livrările au crescut în America de Nord şi în Europa dar au scăzut în America de Sud, Asia şi Orientul Mijlociu.

Recent, Ford a anunţat că în primul semestru al acestui an vânzările sale pe piaţa din Europa au crescut cu 10,5%, depăşind creşterea generală de 8,6% înregistrată de industria auto.

În primele şase luni ale acestui an, Ford a livrat pe principalele sale 20 de pieţe auto europene (printre care se numără şi România) un număr de 668.800 de autoturisme, în condiţiile în care vânzările înregistrate de noul sedan Mondeo au crescut cu 55%, iar în cazul SUV-ului Kuga livrările au crescut cu 24%. De asemenea, Ford a anunţat că a primit peste 6.700 comenzi din Europa pentru noul automobil sportiv Mustang, care va începe să fie comercializat din vara acestui an.

În România, Ford a început producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, primul produs al acestei fabrici şi primul autovehicul românesc de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a demarat la Craiova şi producţia motorului EcoBoost.

Te-ar mai putea interesa și
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
Partidul Naţional Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiţi......
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) susţine obiectivul exprimat ...
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest ...
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...