Centrala Petrom a renăscut în caniculă. 6% din energia României, produsă la Brazi

Termocentrala Petrom de la Brazi a asigurat 6% din producţia de energie a României din luna iulie. La jumătatea acestui an, bilanţul activitităţii acestei centrale pe gaze era unul negativ, pentru că producţia mare de energie hidro şi regenerabilă, la preţuri mici, aproape că a scos Brazi de pe piaţă.
Economica.net - mar, 04 aug. 2015, 21:02
Centrala Petrom a renăscut în caniculă. 6% din energia României, produsă la Brazi

După o primă jumătate de an în care a produs puţin sau, în unele perioade, deloc, centrala Petrom pe gaze de la Brazi a „renăscut” în iulie, odată cu intrarea României sub cod de caniculă. Astfel, Brazi a acoperit luna trecută 6,2% din producţia naţională de energie, faţă de 0,2% în luna iulie a anului trecut. Tot în iulie, producţia de energie eoliană a acoperit 5% din total, iar cea de energie fotovoltaică 3% din total.

Practic, în condiţiile în care seceta a redus producţia hidro cu peste 23%, iar vântul nu prea a bătut, centrala Petrom a mers la turaţie maximă pentru a acoperi penuria de energie din piaţă şi dezechilibrele din Sistemul Energetic Naţional.

„Centrala de la Brazi are capacitatea de a intra rapid în funcţiune şi poate acoperi până la 10% din consumul naţional de electricitate. În perioade cu vârfuri de consum, cum au fost zilele caniculare din iulie, centrala de la Brazi poate juca un rol important pentru asigurarea necesarului de electricitate la nivel naţional”, au spus reprezentanţii Petrom, pentru ECONOMICA.NET.

Potrivit datelor Transelectrica, producţia de energie din iulie a crescut, faţă de anul trecut, cu 27%, în principal din cauza caniculei. Consumul, în schimb, a crescut cu doar 22%, diferenţa între cei doi indicatori reprezentând exporturi.

Capacitatea instalată a Centralei de la Brazi este de 860 MWh, investiţia Petrom fiind de 530 de milioane de euro, cea mai mare investiţie privată greenfield în generarea de electricitate din România.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...