Acţionarii Astra vor să aducă 425 milioane lei în companie dacă asigurătorul este scos din administrare specială

Acţionarii majoritari ai Societăţii de Asigurare-Reasigurare Astra SA intenţionează să aducă în companie 425 milioane de lei într-un termen de aproximativ un an, în cadrul unui plan de redresare financiară potrivit căruia asigurătorul ar trebui scos din procedura de administrare specială, potrivit unui comunicat al The Nova Group Investments România, unul dintre acţionari, anunţă Agerpres.
Economica.net - lun, 24 aug. 2015, 13:42
Acţionarii Astra vor să aducă 425 milioane lei în companie dacă asigurătorul este scos din administrare specială

‘The Nova Group Investments Romania S.A şi Epsilon Estate Provider SRL, acţionarii majoritari ai Astra SA, considera că, în contextul limitării activităţii Astra conform deciziei ASF nr.999 din data de 26 mai 2015, era predictibilă închiderea fără succes a Etapei III a majorării de capital a ASTRA adresată investitorilor instituţionali’, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, devine astfel evident că redresarea financiară a companiei ASTRA depinde de suportul financiar acordat de către acţionarii majoritari şi de buna colaborare şi sprijinul instituţional al Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF).

‘Prin urmare, The Nova Group Investments Romania şi Epsilon Estate Provider propun următorul plan de redresare financiară: aducerea ca aport la capitalul sumei totale ce a făcut obiectul ofertei publice eşuate, şi anume suma de 425 milioane de lei, într-un termen de aproximativ un an, astfel: suma de 150 milioane de lei până la data de 31 decembrie 2015; restul sumei de 275 milioane de lei până la data de 30 septembrie 2016; propunerea trebuie coroborată de sprijinul instituţional al ASF, după cum urmează: revocarea administrării speciale, încetarea mandatului KPMG ca administrator special; preluarea AXA Life Insurance S.A. de către Astra; revocarea Deciziei ASF nr.999 din data de 26 mai 2015, care are ca obiect limitarea activităţii de subscriere de către Astra’, se spune în comunicat.

De asemenea, compania mai menţionează că în condiţiile aprobării planului de redresare financiară, acţionarii sunt pregătiţi să susţină nevoile urgente ale Astra cu fonduri, ca etapă preliminară şi temporară până la finalizarea demersurilor privind majorarea de capital.

A doua etapă de majorare a capitalului social prevăzută de planul de redresare a Astra Asigurări s-a încheiat în 19 august însă nu au fost înregistrate subscrieri de capital semnificative şi nici nu au fost adresate solicitări de prelungire a procesului de majorare a capitalului social al societăţii de către investitorii interesaţi, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES de reprezentanţii KPMG, administratorul special al companiei.

Planul de redresare al Astra întocmit de KPMG Advisory SRL a fost aprobat de ASF pe 7 aprilie 2014 şi prevedea ca măsură principală pentru restabilirea indicatorilor de prudenţialitate majorarea capitalului social cu o sumă de până la 490 milioane lei pe o perioadă estimată iniţial la aproximativ un an.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...