Vienna Insurance Group a înregistrat prime consolidate de 4,9 miliarde euro, în primul semestru

Vienna Insurance Group a înregistrat la nivel de grup prime consolidate de 4,9 miliarde euro, în S1 2015, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai companiei de asigurări.
Economica.net - mar, 25 aug. 2015, 06:56
Vienna Insurance Group a înregistrat prime consolidate de 4,9 miliarde euro, în primul semestru

Vienna Insurance Group a subscris prime consolidate în valoare de 4,9 miliarde euro în primele şase luni ale anului 2015 (în scădere cu 1,5%), fără a lua în considerare poliţele pe termen scurt cu achitare la scadenţă, valoarea primelor a înregistrat o creştere solidă de 2,2% comparativ cu anul anterior.

‘Avem motive să fim mulţumiţi de evoluţia de până acum a activităţii în acest an financiar: VIG a continuat să se extindă pe pieţele cu potenţial din Ţările Baltice. Reducerea câştigurilor aferente poliţelor de asigurare de viaţă pe termen scurt cu achitare la scadenţă a dus la o scădere de 15,7% pe acest segment. O dovadă a stabilităţii grupului este şi reconfirmarea ratingului nostru excelent, iar îmbunătăţirea unui important indicator de performanţă – rată netă combinată – arată că politică de subscriere a grupului este extrem de profitabilă. Acest aspect este deosebit de important în contextul actual caracterizat de rată scăzută a dobânzilor’, arată Peter Hagen, CEO al Vienna Insurance Group, într-un comunicat remis AGERPRES.

Profitul înainte de impozitare a fost de 250,5 milioane euro şi s-a situat în parametrii estimaţi şi a fost puternic afectat de rezultatele financiare în scădere.

Acest rezultat a fost înregistrat pe fondul nivelului minim istoric al dobânzilor, ceea ce a condus la necesitatea constituirii de provizioane pentru personal în Austria. Toate ţările şi segmentele de activitate au avut din nou contribuţii pozitive la profit. Regiunea Alte Pieţe a avut un aport deosebit de important, înregistrând un profit record de 30,9 milioane euro (creştere de 11,5%).

Contribuţia regiunii Europa Centrală şi de Est (ECE) la profit (înainte de impozitare) a crescut din nou în prima jumătate a anului 2015, la 67%. Rată netă combinată (după reasigurare) a fost redusă cu 1,2 puncte procentuale, situându-se la 95,9%, cea mai bun nivel semestrial din ultimii cinci ani. Investiţiile Vienna Insurance Group (inclusiv numerarul şi echivalentele de numerar) au însumat 31,3 miliarde euro la 30 iunie 2015. Rezultatul financiar obţinut de grup s-a situat la 524,5 milioane euro.

Scăderea de 7,2% a fost înregistrată pe fondul nivelului scăzut al dobânzilor. Agenţia de rating Standard & Poor’s a confirmat din nou ratingul A+ cu perspectiva stabilă acordat VIG. Astfel, VIG rămâne compania cel mai bine cotată dintre emitenţii care fac parte din ATX (Indicele Bursei de Valori din Viena)

Te-ar mai putea interesa și
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, dar să nu fie din banii Ungariei
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, al cărui partid a câştigat alegerile de duminică cu o majoritate zdrobitoare, a declarat luni că guvernul său nu va susţine aderarea rapidă a......
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
Uniunea Europeană trebuie să suspende interdicția planificată asupra importurilor de LNG (gaz natural lichefiat) din ...
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Primăria Capitalei anunţă, luni, că a început supraînălţarea trecerilor de pietoni din zonele în care şoferii tind ...
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Peste jumătate (58,2%) dintre maşinile verificate în România prin rapoarte de istoric auto au înregistrat daune în ...