Profit net de peste 4,13 milioane de euro la Poşta Română, în primele şapte luni

Compania Naţională Poşta Română a înregistrat, în primele şapte luni ale acestui an, un profit net de 18,3 milioane de lei (4,13 milioane de euro), în contextul unor creşteri semnificative pe componenta veniturilor din servicii financiare, a celor din colete şi din serviciul 'confirmare de primire', a anunţat, miercuri, operatorul naţional de servicii poştale.
Economica.net - mie, 26 aug. 2015, 12:01
Profit net de peste 4,13 milioane de euro la Poşta Română, în primele şapte luni

De asemenea, în acelaşi interval, profitul brut a depăşit cu 87% prognoza din Bugetul de Venituri si Cheltuieli pe 2015, pentru intervalul ianuarie-iulie 2015. Acesta s-a ridicat la 21,6 milioane de lei (4,8 milioane de euro).

Faţă de primele şapte luni ale anului trecut, cel mai mult au crescut veniturile din servicii financiare (+25%), colete şi cele aferente serviciului confirmare de primire, cu 10,7%, respectiv 6%. Veniturile totale s-au ridicat, în perioada ianuarie – iulie 2015, la 655 de milioane de lei (147 de milioane de euro), iar cheltuielile – la 633 de milioane de lei (142 de milioane de euro).

‘În acest an, Poşta Română va rămâne în marja profitabilităţii cu un rezultat pozitiv estimat la 1,6 milioane de lei, în condiţiile în care ne-am propus un plan amplu de investiţii, poate cel mai important din ultimii 10 ani. În contextul unei pieţe cu tot mai mulţi competitori, fără o concentrare a unei ponderi semnificative din resursele financiare pe investiţii nu putem aspira, în anii următori, la menţinerea pe această traiectorie profitabilă şi la creştere. Poşta Română are nevoie de servicii performante, de o relaţie corectă şi prietenoasă cu clienţii şi cu partenerii de business, de tehnologii moderne, simultan cu respectarea obligaţiilor către acţionarul principal, statul roman’, a declarat Alexandru Petrescu, director general Poşta Română.

Operatorul naţional de servicii poştale a planificat, pentru acest an, investiţii de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care va continua şi în 2016. Printre proiectele ample demarate în acest an se numără cel de optimizare şi dezvoltare a reţelei de comunicaţii electronice a Poştei Române. De asemenea, la începutul acestui an, Poşta Română a utilat întreaga flota auto a companiei cu sistem de monitorizare GPS, o investiţie esenţială pentru eficientizarea activităţii de distribuţie, precum şi pentru reducerea cheltuielilor de transport.

Tot în 2015, Poşta Română va demara lucrări de reabilitare a unor clădiri importante aflate în proprietatea companiei şi în care se furnizează servicii poştale. Printre acestea se numără Palatul Poştelor din Timişoara, investiţie care se ridică la 1,5 milioane de euro, Centrul de Date din Bucureşti (175.000 de euro) sau Oficiul Zonal Poştal Slatina (171.000 de euro).

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Compania a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani de pierderi.

Te-ar mai putea interesa și
Un petrolier grec, în a cărui echipaj era și un român, a fost lovit în Marea Neagră, în apropierea portului rusesc Novorossiisk
Un petrolier grec, în a cărui echipaj era și un român, a fost lovit în Marea Neagră, în apropierea portului rusesc ...
Un petrolier grec, care avea şi un român printre membrii echipajului, a fost lovit sâmbătă în timp ce se apropia de portul rusesc Novorossiisk din Marea Neagră, a anunţat proprietarul său,......
Primăria Municipiului București a finalizat lucrările de punere în siguranță a Hanului Solacolu
Primăria Municipiului București a finalizat lucrările de punere în siguranță a Hanului Solacolu
Primăria Capitalei anunţă că au fost finalizate lucrările de punere în siguranţă, conservare şi protejare a Hanului ...
Salarii transparente: Romcab angajează ingineri la fabrica din Târgu-Mureş pe salarii nete care încep de la 8.000 de lei şi pachet de relocare
Salarii transparente: Romcab angajează ingineri la fabrica din Târgu-Mureş pe salarii nete care încep de la 8.000 de ...
Romcab angajează ingineri la fabrica sa din Acățari, aflată în judeţul Mureş, pe care-i ofertează cu pachet de relocare: ...
Dominație totală: Apple a pus pe piață mai multe telefoane decât Samsung și ceilalți șase rivali la un loc, în 2025
Dominație totală: Apple a pus pe piață mai multe telefoane decât Samsung și ceilalți șase rivali la un loc, în 2025
Anul trecut, Apple a adăugat pe piață mai multe dispozitive noi decât următorii șapte producători de top. În prezent, ...