Ordonanţa privind recuperarea taxei auto, publicată în Monitorul Oficial. Cum îşi vor primi şoferii banii înapoi

Ordonanţa privind recuperarea taxei speciale pentru autoturisme a fost publicată în Monitorul Oficial, banii urmând să fie achitaţi, în rate, în termen de cinci ani.
Economica.net - mar, 01 sept. 2015, 09:31
Ordonanţa privind recuperarea taxei auto, publicată în Monitorul Oficial. Cum îşi vor primi şoferii banii înapoi

Astfel, persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă, iar banii vor fi primiţi înapoi în rate, pe parcursul a cinci ani.

Potrivit documentului, restituirea taxei speciale pentru autoturisme se va face pe parcusul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acesteia, iar ‘plata tranşelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de organul fiscal competent’.

Restituirea sumelor se face de către ‘organul fiscal competent, de la bugetul Fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire’.

Procedura de restituire a taxei speciale pentru autoturisme va fi aprobată prin ordin comun al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în termen de 45 de zile de la publicarea Ordonanţei de Guvern în Monitorul Oficial.

‘În vederea stimulării achiziţionării de vehicule nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, persoanele fizice, persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care achiziţionează autovehicule pur electrice sau autovehicule noi electrice hibride (…) beneficiază de un tichet pentru fiecare autovehicul achiziţionat, denumit în continuare ecotichet. Ecotichetul se suportă din bugetul fondului pentru mediu şi are o valoare de 20.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul pur electric şi o valoare de 5.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă care generează o cantitate de emisii de CO2mai mică de 50g/km’, potrivit Ordonanţei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...