O firmă controlată de salariaţi dă 10 milioane de euro pe un utilaj unic în Europa de Sud Est

Compa Sibiu (CMP) investeşte 10 milioane de euro pentru achiziţia unei linii de echipamente menite să o menţină pe piaţa principalilor furnizori de piese auto pentru marii producători europeni. Compa Sibiu este una dintre puţinele companii controlate de salariaţi care au supravieţuit, s-au listat la bursă pentru a se feri de preluări ostile şi s-au  dezvoltat.
Adrian N. Ionescu - J, 17 sept. 2015, 09:54
O firmă controlată de salariaţi dă 10 milioane de euro pe un utilaj unic în Europa de Sud Est

Producătoarea de piese auto Compa Sibiu (CMP),  una dintre puţinele companii de succes de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) care sunt controlate de salariaţi investeşte „aproximativ 10 milioane de euro într-o linie de forjă orizontală la cald, „unică în această parte a Europei”.

Investiţia face parte din eforturile companiei „de a rămâne în prima linie a furnizorilor performanţi din domeniul auto. Prin găsirea de soluţii integrate pentru clienţi (…), compania creşte valoarea adăugată a produselor, consolidându-şi astfel poziţia ca furnizor de calibru în acest domeniu de vârf”, spune Ioan Deac, liderul companiei.

Compa Sibiu (CMP) este controlată de salariaţi, a căror asociaţie (PAS) deţine 54,6% din acţiuni, şi este evaluată la peste 156 de milioane de lei la Bursa de Valori Bucureşti. Soliditatea şi perspectivele companiei au convins administratorii fondurilor de pensii private ale ING să-i cumpere acţiunile, cu toate că , de obicei, profitul este capitalizat şi nu distribuit ca dividende. Fondurile ING au o participaţie cumulată de 8,16% din acţiunile CMP.

Produsele Compa sunt asamblate pe automobile precum BMW, Mercedes, Peugeot, Renault, Audi, Ford, Fiat, Citroën, Toyota, VW, GM, Porsche si Kia. Compa a reuşit să se impună ca un partener pe termen lung al unor companii de prim rang din domeniul auto şi nu numai precum: Bosch, Delphi, Honeywell, Fuji-Kiko, Daikin, INA Schaeffler, ThyssenKrupp Bilstein, Takata, Haulotte Group, Hutchinson.
Compa Exportă în 23 de tari de pe trei continente.

Compania a obţinut un profit net de 18,6 milioane de lei în prima jumătate a anului 2015, cu 28,5% mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2014, obţinut din venituri de peste 235 de milioane de lei.

Acţionarii Compa Sibiu (CMP) vor decide în 30 septembrie privind vânzarea integrală a participaţiei de circa 27% la firma ThyssenKrupp Bilstein Compa, producătoare de amortizoare auto, către acţionarul majoritar, grupul german ThyssenKrupp Bilstein.

Vânzarea acţiunilor ar urma să aibă loc după participarea Compa la majorarea capitalului social al firmei în cauză prin aport în natură constând în terenuri şi clădiri.

Citeşte şi

Salariaţii au cumpărat fabrica şi au transformat-o în poveste de succes – 3 cazuri

Câţi bani câştigă salariaţii din dividendele companiilor la care lucrează

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...