CFR-iştii ar putea intra în grevă generală după 15 octombrie. Negocierile de la Ministerul Transporturilor au eşuat

Sindicaliştii din domeniul feroviar s-au întâlnit miercuri seara cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, însă fără a ajunge la un consens. În cazul în care nu vor încheia contractul de muncă până la sfărşitul lunii, pe 1 octombrie, vor fi declanşate procedurile conflictului de muncă, iar după 15 octombrie CFR-iştii vor intra în greva generală, anunţă Agerpres.
Economica.net - mie, 23 sept. 2015, 18:22
CFR-iştii ar putea intra în grevă generală după 15 octombrie. Negocierile de la Ministerul Transporturilor au eşuat

‘În urma negocierilor pe care le-am avut în seara aceasta (miercuri seară – n.r.) cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu am găsit nicio soluţie pozitivă. În continuare avem numai promisiuni că se rezolvă, dar fără soluţii. Toată lumea aşteaptă. Noi ne menţinem punctul de vedere: la 1 octombrie declanşăm procedura de intrare în grevă. Până în 30 (septembrie – n. r.) suntem sub contract, adică sub acord. Nu putem declanşa procedura decât conform Legii conflictelor de muncă, adică după ce ieşim de sub contract, şi atunci cu parcurgerea paşilor legali. Probabil că după 15 octombrie se va ajunge la greva propriu-zisă, la greva generală’, a declarat, miercuri seară, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulian Măntescu.

Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi sindicatele vor avea discuţii cu societăţile feroviare. De asemenea, greva japoneză va continua, ca semn de protest.

‘Mâine ne vom întâlni cu toate societăţile. Numai sindicatele cu societăţile. Până luni nu cred că se vor mai lua alte hotărâri. Ministrul Transporturilor este plecat cu premierul la o întâlnire cu reprezentanţii BERD, la Londra, şi aşteptăm să se întoarcă. Noi rămânem pe poziţii. Greva japoneză va continua şi mâine, ca semn de protest. Aşteptăm negocieri, suntem dispuşi la orice rezultat pozitiv până la 1 (octombrie – n.r.), iar după 1 (octombrie – n. r.), probabil că, dacă nu se vor găsi soluţii, fiecare îşi urmează calea: sindicatele îşi urmează calea de atac, pe partea cealaltă administraţia… Noi suntem dispuşi la negocieri, ca să se găsească soluţii. Este regretabil că s-a ajuns aici’, a subliniat Măntescu.

Acesta a reiterat că, de la 1 octombrie, vor fi declanşate procedurile conflictului de muncă şi cu urmarea paşilor, care implică negocierea revendicărilor, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Muncii. În caz că nu se găsesc soluţii, în final se va ajunge la greva propriu zisă.

‘Probabil că vor cere mediere. Noi nu suntem dispuşi să ne medieze alţii’, a adăugat liderul de sindicat.

Federaţiile Sindicale din Transporturile Feroviare au anunţat, pe 15 septembrie, că vor declanşa grevă generală, în cazul în care Contractul Colectiv de Muncă (CCM) nu va fi semnat până cel târziu pe 30 septembrie 2015, iar salariile nu vor creşte cu cel puţin 10%.

Sindicaliştii solicită, totodată, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă, începând cu 1 ianuarie 2016, dar şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu ‘legat direct şi explicit de siguranţa naţională’.

‘Conducerea organizaţiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar s-a întâlnit astăzi, 15 septembrie, la sediul Ministerului Transporturilor cu reprezentanţii CN CFR, CFR Marfă şi CFR Călători, sub patronajul Ministerului Transporturilor. Organizaţiile sindicale au protestat ferm faţă de atitudinea conducerilor celor trei societăţi feroviare, care tergiversează negocierile. În aceste condiţii, conducerea organizaţiilor sindicale solicită o întâlnire de urgenţă cu ministrul Transporturilor, care să aibă loc joi, 17 septembrie 2015. De asemenea, sindicaliştii solicită ca soluţiile la revendicările lor să fie discutate în proxima şedinţă de Guvern, dat fiind că pentru aplicarea acestor soluţii este necesară exprimarea voinţei politice a Guvernului ca întreg’, se arată în comunicatul citat.

Totodată, sindicatele din domeniul feroviar au declanşat în perioada 22-24 septembrie, o grevă generală de tip japonez, avertizând că în perioada următoare există probabilitatea ca lucrătorii feroviari să declanşeze greve spontane, cu încetarea lucrului.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de gaze a SUA va atinge un nou record în 2026, pentru al doilea an la rând
Producția de gaze a SUA va atinge un nou record în 2026, pentru al doilea an la rând
Producţia de gaze naturale a Statelor Unite este pe cale să atingă un nou record în 2026, pentru al doilea an consecutiv, pe fondul creşterii cererii mondiale de gaze naturale lichefiate (GNL)......
Gheorghe Piperea, anunţat candidatul AUR pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 2028
Gheorghe Piperea, anunţat candidatul AUR pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 2028
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat, marţi seara, că europarlamentarul Gheorghe Piperea este candidatul ...
Orange, Vodafone sau Digi – ce furnizor înregistrează cele mai multe reclamații pentru facturi incorecte și defecțiuni tehnice
Orange, Vodafone sau Digi – ce furnizor înregistrează cele mai multe reclamații pentru facturi incorecte și defecțiuni ...
Românii au reclamat în ultimii cinci ani probleme cu serviciile de internet, de la întreruperi ale conexiunii până la ...
EXCLUSIV Încă un motiv să se scumpească benzina și motorina, cu „ajutor” rusesc. De ce cresc și cum se calculează prețurile asigurărilor de nave în Marea Neagră
EXCLUSIV Încă un motiv să se scumpească benzina și motorina, cu „ajutor” rusesc. De ce cresc și cum se ...
De aproximativ o lună și jumătate avem un motiv în plus pentru scumpirea benzinei și motorinei, dar și al alimentelor ...