Lavinia Săniuţă, directorul Apa Nova Bucureşti, audiată la DNA Ploieşti

Lavinia Săniuţă, director general al Apa Nova Bucureşti, s-a prezentat, luni, la sediul DNA Ploieşti, ea urmând să fie audiată în calitate de martor în dosarul de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă instrumentat de această structură, au declarat surse judiciare.
Economica.net - lun, 12 oct. 2015, 07:37
Lavinia Săniuţă, directorul Apa Nova Bucureşti, audiată la DNA Ploieşti

Săniuţă a fost citată şi trebuia să se prezinte în faţa procurorilor în urmă cu o săptămână, însă familia sa i-a informat pe anchetatori că ea s-a simţit rău, având nevoie de îngrijiri medicale, situaţie pentru care ulterior au fost prezentate documente doveditoare, scrie Agerpres.

Lavinia Săniuţă este director al Apa Nova Bucureşti începând din luna iunie a acestui an. Aceasta apare într-o interceptare cuprinsă de procurori DNA în documentele din acest dosar, ea purtând o discuţie cu Mădălin Mihailovici, director adjunct al companiei, referitoare la documente pe care procurorii DNA le-au ridicat de la sediul Apa Nova Bucureşti.

În acelaşi dosar au mai fost audiaţi ca martori directorii adjuncţi ai companiei Giovana Soare şi Mădălin Mihailovici, liderul sindicatului angajaţilor Apa Nova Bucureşti, Nicolae Turcuman, directorul Direcţiei de securitate şi prevenire din cadrul societăţii, Andrei Hostiuc, finul omului de afaceri Ovidiu Semenescu, Teodor Sterian, administrator al firmei SC SIS Strategy SRL care are contract cu Apa Nova Bucureşti, directorul de achiziţii şi directorul financiar ai companiei furnizoare de apă, Mihai Savin şi Irina Munteanu, dar şi fostul şef al Poliţiei Locale Ploieşti, Cristinel Toader.

De asemenea, procurorii au dispus începerea urmăririi penale sub control judiciar faţă de Costin Berevoianu, fost consilier personal al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, oamenii de afaceri Vlad Moisescu şi Ovidiu Semenescu şi faţă de francezul Bruno Roche, fost director general al Apa Nova Bucureşti, acuzaţiile aduse celor trei fiind de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...