Landul Saxonia Inferioară îşi va păstra participaţia deţinută la Volkswagen

Landul german Saxonia Inferioară, al doilea mare acţionar al grupului Volkswagen, îşi va păstra participaţia la cel mai mare producător auto european, a afirmat marţi Stephan Weil, premierul landului şi membru al Board-ului de supraveghere al VW, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 13 oct. 2015, 20:13
Landul Saxonia Inferioară îşi va păstra participaţia deţinută la Volkswagen

‘Statul are cel mai mare interes în succesul VW’, a declarat Stephan Weil într-un discurs rostit în Parlamentul regional de la Hanovra, referindu-se la participaţia de 20% pe care o deţine landul Saxonia Inferioară la Volkswagen.

‘Vrem să continuăm, în pofida greşelilor fatale’ de la Volkswagen, a declarat premierul landului, făcând referire la cel mai mare scandal din istoria de 78 de ani a companiei.

VW va adopta noi decizii legate de recenta criză şi va trebui să-şi ajusteze planurile legate de investiţii şi profit, a explicat Weil. Acesta a avertizat că scandalul ‘nu va fi clarificat în doar câteva luni’.

Şi ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, s-a declarat încrezător că scandalul emisiilor de la Volkswagen nu va afecta permanent economia ţării.

Întrebat dacă criza va afecta perspectivele Germaniei, cea mai mare economie europeană, Gabriel a răspuns: ‘Nu, nu mă aştept ca problemele de la Volkswagen să aibă efecte de durată asupra PIB-ului Germaniei’.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Potrivit unor surse interne, VW ar putea înregistra pierderi pe ansamblul acestui an deoarece va suporta cea mai mare parte a costurilor provocate grupului Volkswagen de scandalul falsificării testelor de poluare. Volkswagen a pus deoparte 6,5 miliarde de euro pentru a face faţă costurilor acestui scandalul, însă potrivit surselor citate de Reuters cea mai mare parte a acestor costuri vor fi trecute în conturile VW.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...