Primarul Capitalei: ELCEN reduce poprirea pe contul RADET de la 100% la 50%

ELCEN a decis să reducă poprirea pe contul RADET de la 100% la 50%, astfel încât RADET să poată face reparaţiile necesare funcţionării normale a sistemului, a declarat marţi primarul general interimar al Capitalei, Ştefănel-Dan Marin, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 13 oct. 2015, 19:11
Primarul Capitalei: ELCEN reduce poprirea pe contul RADET de la 100% la 50%

”Ne-am aflat în situaţia în care distribuitorul de agent termic RADET are de executat în continuare aproximativ zece lucrări de reparaţii majore. (…) La masa negocierilor împreună cu directorul Nicolaescu (directorul general al ELCEN, Marcel Nicolaescu – n.r.) dânşii au luat decizia ieri să reducă poprirea pe contul escrow de la 100% la 50%, astfel încât RADET să poată face în perioada imediat următoare acele reparaţii necesare funcţionării normale a sistemului”, a spus Ştefănel-Dan Marin într-o conferinţă de presă.

În altă ordine de idei, el a atras atenţia că fără ajutorul Guvernului nu va putea fi rezolvată situaţia în ceea ce priveşte datoriile pe care le are ELCEN către furnizori pe de o parte, iar pe de alta parte RADET către ELCEN.

”Suma solicitată ca şi ajutor de căldură, care este justificată până la cel mai mic leuţ în deconturi foarte bine structurate, este de 300 de milioane de lei. Noi vă spunem suma solicitată pentru ca ELCEN să îşi poată plăti parte din datorii, este o sumă la care împreună cu ceea ce virăm din bugetul Primăriei Capitalei, împreună cu o sumă eu spun că destul de mare şi aproape 50 de milioane de lei ce a fost găsită în urma rectificării bugetare şi pe aceasta cale vă şi anunţ că mâine proiectul de rectificare va fi urcat pe site pentru a fi în dezbatere publică. Deci, această sumă de 50 de milioane a rezultat în urma unor tăieri a bugetelor instituţiilor pe de o parte subordonate Consiliului şi pe o parte a direcţiilor aflate în surbordinea primarului general”, a spus Ştefănel-Dan Marin.

El a menţionat, totodată, că Revelionul organizat în Piaţa Constituţiei nu va fi suportat anul acesta din banii Primăriei Capitalei. ”Sper să găsim nişte resurse şi susţinere din partea altor instituţii publicitare, în niciun caz anul acesta acest eveniment nu va fi susţinut din banii Primăriei, adică undeva la două milioane – 2,5 milioane de lei”, a adăugat edilul general interimar.

Pe de altă parte, directorul general al ELCEN, Marcel Nicolaescu, a spus că nu va cere creşterea preţului gigacaloriei.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a împrumutat 375 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația organizată joi
Ministerul Finanțelor a împrumutat 375 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația organizată joi
Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 374,9 milioane de lei de la bănci, suplimentar la cele două licitaţii de joi, când a împrumutat 2,498 de miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni......
Valoarea totală a deținerilor înregistrate la Depozitarul Central a depășit 414 miliarde de lei la 31 martie 2026 – ASF
Valoarea totală a deținerilor înregistrate la Depozitarul Central a depășit 414 miliarde de lei la 31 martie 2026 – ...
Valoarea totală a deţinerilor de instrumente financiare la Depozitarul Central a depăşit 414,5 miliarde de lei, respectiv ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini spectaculoase cu „podul verde” construit peste Olt
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini spectaculoase cu „podul verde” construit peste Olt
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis vineri seara imagini cu ecoductul Călinești care ...
Ministerul Energiei a decontat de la începutul anului peste 110 milioane de euro din PNRR
Ministerul Energiei a decontat de la începutul anului peste 110 milioane de euro din PNRR
Valoarea plăţilor efectuate din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în 2026, până la acest moment, ...